X

Cel puţin 11copii, ucişi într-un atac aerian într-un sat din nordul Myanmarului (UNICEF)

Cel puţin 11 copii au fost ucişi într-un atac aerian care a distrus o şcoală într-un sat din nordul Myanmarului, a anunţat marţi UNICEF, armata acuzând miliţiile locale că folosesc civilii drept scuturi umane, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Pe 16 septembrie, cel puţin 11 copii au murit în urma unui atac aerian şi a unor focuri de armă în zone civile, între care o şcoală din Depeyin, regiunea Sagaing”, a indicat UNICEF.

Citește și : Criza energetică a declanşat o goană mondială după cărbune

“Cel puţin 15 copii de la aceeaşi şcoală sunt dispăruţi. UNICEF cere eliberarea lor imediată şi în deplină siguranţă”, a continuat agenţia ONU.

Junta din Myanmar a confirmat marţi că mai mulţi localnici au fost ucişi în timpul unei operaţiuni care a implicat mai multe dintre elicopterele sale, vinerea trecută, în zona în cauză.

“Tatmadaw” (numele forţelor armate birmane) a acuzat miliţiile locale că folosesc civili ca scuturi umane şi comit crime de război. Purtătorul său de cuvânt, Zaw Min Tun, a dat asigurări marţi că rebelii Armatei Independenţei Kachin (KIA) au luat cu ei civili la o mănăstire de unde au tras focuri de armă pentru a-i determina pe soldaţi să se replieze.

“Militarii au atacat şcoala. Ei au spus că au fost atacaţi şi au răspuns, dar nu este adevărat”, a spus un localnic, sub rezerva anonimatului.

Comunitatea internaţională “trebuie să condamne acest atac şi să facă tot ce îi stă în putere pentru a cere socoteală celor responsabili pentru aceste crime”, a declarat Hassan Noor, directorul pentru Asia al ONG-ului Salvaţi Copiii.

“Cerem ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est, n.red.) să se mobilizeze şi să acţioneze. Câte incidente de genul acesta trebuie să se întâmple înainte să se facă ceva?”, a întrebat el.

Citește și : Doneţk şi Lugansk cer anexarea la Rusia

De la lovitura de stat din 1 februarie 2021, care a îndepărtat-o de la putere pe Aung San Suu Kyi, armata aflată la guvernare a dus o represiune sângeroasă împotriva opozanţilor săi, cu aproape 2.300 de civili ucişi şi peste 15.000 de arestaţi, potrivit unui ONG local.

Tags: copiiDepeyinMyanmarSagaingscoalaUnicef
Categorii: Știrile zilei