X

Cel puţin 12 morţi în urma inundaţiilor din Africa de Sud

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile provocate de ploile abundente înregistrate în Africa de Sud, unde a fost declarată stare de dezastru naţional, creşterea apelor afectând parcul turistic Kruger, a anunţat marţi departamentul responsabil pentru gestionarea dezastrelor, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Un bilanţ precedent, cu o zi înainte, indica şapte morţi.

Citește și : NATO devine din ce în ce mai implicată în conflictul din Ucraina

Intemperiile au făcut victime în patru provincii – din nouă în total – de-a lungul marginii estice a ţării, o mare parte având deschidere la Oceanul Indian, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a departamentului menţionat, Lungi Mtshali.

“Provincia nord-estică Mpumalanga pare să fie cea mai afectată până în prezent. Situaţia din Parcul Kruger nu este deloc bună”, a subliniat ea.

Cea mai mare rezervaţie naţională a ţării, care se întinde pe 2 milioane de hectare, este traversată de mai multe cursuri de apă, dintre care cele mai multe au ieşit din matcă de la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit Institutului naţional de prognoză meteo (SAWS).

“Circulaţia în interiorul parcului este restricţionată, deoarece unele drumuri sunt deteriorate, însă situaţia rămâne gestionabilă”, a declarat pentru AFP Isaac Phaahla, purtător de cuvânt al agenţiei parcurilor naţionale (SanPark). Mai multe tabere din interiorul rezervaţiei au fost evacuate preventiv în zilele precedente.

Ploile au început să cadă săptămâna trecută, din cauza unui val de frig brusc în plină vară australă. Peste 200 mm de ploaie au căzut într-o singură zi în unele zone, a declarat pentru AFP Puseletso Mofokeng, un meteorolog din cadrul SAWS.

Sunt aşteptate noi ploi în restul săptămânii, odată cu sosirea unei depresiuni tropicale de data aceasta, a avertizat Mofokeng, adăugând că “în condiţiile în care suprafeţele sunt deja saturate, apa nu mai poate fi absorbită de soluri, iar inundaţiile se produc mai uşor”.

Preşedinţia a declarat luni stare de dezastru naţional. În urma ploilor abundente va fi nevoie de furnizarea de “adăpost temporar, hrană şi paturi pentru persoanele care şi-au pierdut casele, precum şi reabilitarea costisitoare şi pe scară largă a infrastructurii”.

Citește și : Primul avion saudit în peste zece ani a aterizat în Siria pentru a aduce ajutoare

 

Ţara s-a confruntat anul trecut cu cele mai grave inundaţii din istoria sa, care au afectat oraşul Durban (sud-est). Ploile torenţiale au declanşat alunecări masive de teren care au distrus tot ce au găsit în cale. În urma acestor intemperii, peste 400 de persoane şi-au pierdut viaţa şi multe au fost date dispărute, iar pagubele se ridică la zeci de milioane de euro.

Tags: Africa de SudKrugerOceanul IndianParcul Kruger
Categorii: Știrile zilei