Cel puţin 127 de morţi în ciocniri între civili şi militari în Sudanul de Sud

Publicat:

Cel puţin 127 de oameni au murit în ultimele zile în ciocniri între soldaţi şi tineri dintr-o comunitate locală din Sudanul de Sud, după ce aceştia din urmă au refuzat să se alăture unei operaţiuni de dezarmare, a indicat miercuri pentru France Presse purtătorul de cuvânt al armatei, Lul Ruai Koang, scrie agerpres.

Acesta a precizat că, din informaţiile pe care le deţine armata, este vorba de 82 de civili şi 45 de soldaţi ucişi.


Citește și : LUARE de OSTATICI în Domul din Milano! Poliția a intervenit rapid

Ciocnirile au început sâmbătă şi au avut loc în statul Warrap (nord), din care este originar preşedintele Sudanului de Sud, Salva Kiir.

Oficialul citat a explicat că tineri din comunitatea Gelweng care au refuzat să predea armele în cadrul unei operaţiuni guvernamentale au atacat o poziţie a armatei într-o zonă numită Romic.

Alte câteva zeci de persoane au fost rănite, între care 32 de militari.

Purtătorul de cuvânt militar a mai spus că situaţia este pe cale să revină la normal şi că forţele guvernamentale s-au retras.

Regiunea unde au avut loc confruntările a fost marcată recent de alte ciocni intercomunitare. În Sudanul de Sud multe comunităţi sunt înarmate pentru a se proteja de atacuri, mai ales de raidurile hoţilor de vite.

La 6 august, cu două zile înainte de lansarea operaţiunii de dezarmare din zona respectivă, o organizaţie a societăţii civile, Reţeaua de acţiune sud-sudaneză privind armele uşoare, avertizase guvernul asupra consecinţelor unei dezarmări fără consultări prealabile cu comunităţile.

Citește și : Majoritatea scoţienilor cer independența față de UK

Sudanul de Sud, unde a fost semnat un acord de pace în 2018, îşi revine cu greu dintr-un război civil soldat în şase ani cu peste 380.000 de morţi şi o criză umanitară de proporţii catastrofale. În februarie, preşedintele Kiir şi fostul lider al principalei facţiuni rebele, Riek Machar, au format un guvern de uniune naţională.

Luptele dintre forţele guvernamentale şi principalele grupări rebele au încetat în mare parte după semnarea acordului de pace, dar ciocnirile cu grupuri rebele şi violenţele intercomunitare rămân la ordinea zilei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.