X

Cel puţin 130 de migranţi morţi în urma unui naufragiu la Marea Mediterană

Zece corpuri au fost găsite în largul Libiei, în apropierea unei ambarcaţiuni pneumatice care s-a răsturnat şi la bodul căreia s-ar fi aflat 130 de migranţi, anunţă organizaţia umanitară franceză SOS Méditerranée, relatează Reuters, potrivit news.ro .

Altă ambarcaţiune de lemn, la bordul căreia s-ar fi aflat 40 de de migranţi, este dată dispărută de miercuri, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al ONG-ului.

Citește și : Aleksei Navalnîi IESE din greva foamei

”În ultimele 48 de ore, ONG-ul Alarm Phone, care gestionează o linie telefonică de urgenţă pentru persoane aflate în pericol pe mare, ne-a alertat cu privire la trei ambarcaţiuni aflate în pericol în ape internaţionale în largul Libiei”, iar SOS Méditerranée a lansat căutări ”pe o mare agitată, cu valuri de până la şase metri” înălţime, a anunţat într-un comunicat ONG-ul.

Trei nave comerciale au ajutat nava de salvare Ocean Viking a SOS Méditerranée să caute aceste ambarcaţiuni în apele internţaionale, la nord-est de Tripoli, capitala Libiei.

SOS Méditerranée a anunţat că nava comercială MY ROSE a găsit trei corpuri în apă şi că un avion al Agenţiei europene de pază a frontierei şi pază de coastă Frontex a descoperit ambarcaţiunea pneumatică la scurt timp după aceea.

Ruta libiană a migraţiei este una dintre cel mai frecventate de către migranţi care vor să ajungă în Europa.

Potrivit ONG-ului francez, peste 350 de persoane au murit anul acesta la Marea Mediterană pe această rută.

”Statele şi-au abandonat responsabilitatea de a coordona operaţiuni de căutare şi salvare, lăsând actori privaţi şi societatea civilă să acopere golul mortal pe care-l lasă în urma lor. Vedem rezultatul acestei inacţiuni deliberate pe mare în jurul navei noastre”, denunţă în comunicat SOS Méditerranée.

Citește și : Țările baltice susțin Cehia în conflictul cu Rusia și expulzează patru diplomaţi ai Moscovei

Organizaţia Internţaională a Migraţiilor (OIM) anunţa într-un raport, la sfârşitul lui martie, că peste 2.200 de migranţi au murit pe mare încercând să ajungă în Europa anul trecut.

Însă bilanţul real este probabil mai mare, în contextul în care ONG-uri au semnalat cel puţin cinci ”naufragii invizibile”, care nu au fost confirmate din cauză că nu au lăsat niciun supravieţuitor.

Tags: marea mediteranamigrantiOcean VikingSOS-Méditerranée
Categorii: Diaspora