Cel puțin 14 persoane au murit în cutremurul produs duminică în Indonezia

Publicat:

Cel puţin 14 persoane au fost ucise şi alte 162 au fost rănite după ce un cutremur a lovit insula Lombok în Indonezia, în apropierea Bali, conform oficialilor, scrie Fox News, potrivit news.ro .

Adâncimea cutremurului, care a avut o magnitudine de 6.4 pe scara Richter, a fost de doar şapte kilometri.


Citește și : Un referendum pentru ieşirea Italiei din zona euro nu face parte din planul de guvernare, afirmă vicepremierul italian Luigi Di Maio

Cutremurul a fost urmat de alte două cutremure mai mici şi 60 de replici.

„Oamenii din estul insulei Lombok şi din Mataram au simţit cutremurul timp de 10 secunde”, a declarat Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă.

O femeie din Malaysia în vârstă de 30 de ani a fost ucisă iar numărul victimelor ar putea creşte, autorităţile încă cercetând zonele afectate, a adăugat Nugroho.

Citește și : Tunisia a permis intrarea în portul Zarzis a unei nave care transporta 40 de migranţi

Femeia făcea parte dintr-un grup de 18 turişti şi tocmai vizitase Muntele Rinjani. Cutremurul a dărâmat unul dintre pereţii pensiunii unde erau cazaţi iar alte şase persoane din grup au fost rănite.

Dintre cele 162 de persoane rănite, 67 au fost internate în spital cu răni grave.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

ANI a prins-o pe Sinilga Școlnic cu o avere de nejustificat

ANI a prins-o pe Sinilga Școlnic cu o avere de nejustificat Autoritatea Națională de Integritate a constatat că pretorul sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, a încălcat...

Mii de persoane au apelat la corturile de prim ajutor pe parcursul săptămânii trecute

Mii de persoane au apelat la corturile de prim ajutor pe parcursul săptămânii trecute Pe parcursul săptămânii trecute, când temperaturile au depăși valori de 40...

Maidanezii pun stăpânire pe Glodeni: Au muşcat un copil în curtea casei sale

Maidanezii pun stăpânire pe Glodeni: Au muşcat un copil în curtea casei sale Un copil a fost mușcat de un câine maidanez, chiar în curtea...

Candidații la studii de licență pot depune actele începând de astăzi

Candidații la studii de licență pot depune actele începând de astăzi Începând de astăzi, candidații la studii de licență pot depune dosarele pentru participare la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.