Cel puţin 16 morţi, între care trei soldaţi turci, într-un atac cu maşină-capcană în nord-estul Siriei

Publicat:

Şaisprezece persoane, printre care doi civili şi trei soldaţi turci, au murit joi, în nord-estul Siriei, în explozia unei maşini-capcană la un punct de control din localitatea frontalieră Ras al-Ain, sub control turc, relatează un ONG citat de AFP, scrie agerpres.

Celelalte 11 persoane care ţi-au pierdut viaţa erau membri ai forţelor de securitate ori ai unui grup pro-turc aflat la post în acel punct de control, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Cel puţin 12 persoane au fost rănite în atac.


Citește și : Arabia Saudită APROBĂ vaccinul Pfizer-BioNTech

Ankara a anunţat la rândul său moartea a doi jandarmi turci, în timp ce alţi opt au fost răniţi.

Ras al-Ain şi împrejurimile sale sunt controlate de trupe auxiliare siriene pro-turce după ofensiva lansată de Ankara în nord-estul Siriei în octombrie 2019 pentru a alunga principala miliţie kurdă, Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG).

De atunci, atacurile au fost frecvente în regiune.

Citește și : Premierul demisionar al Libanului, INCULPAT pentru catastrofa din Beirut

Războiul din Siria s-a soldat cu peste 387.000 de morţi şi milioane de refugiaţi după declanşarea, în 2011, a unei reprimări brutale a manifestaţiilor împotriva guvernului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploile torențiale fac ravagii în Nepal: cel puțin 11 oameni au murit

Cel puțin 11 persoane au decedat în Nepal în urma inundațiilor și alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale care au durat zile întregi,...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.