X

Cel puţin 18 morți și 11 răniți într-un accident auto în Algeria

Cel puţin 18 persoane au murit şi 11 au fost rănite în urma coliziunii între un camion şi un autocar cu pasageri în estul Algeriei, au anunţat sâmbătă serviciile de securitate, potrivit DPA, scrie agerpres.  

Accidentul s-a produs vineri noapte pe o şosea care leagă oraşele Jijel şi Constantine.

Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

În autocar se aflau pasageri care se întorceau dintr-o excursie în oraşul de coastă Jijel.

Potrivit unor martori, şoferul camionului ar fi pierdut controlul volanului şi a intrat în autocar.

Cauza exactă a accidentului nu se cunoaşte deocamdată.

În primele cinci luni ale anului au avut loc peste 10.200 de accidente auto în Algeria, care au lăsat în urmă cel puţin 1.300 de morţi, relevă datele oficiale.

Citește și : Străinii care vin în UK ar putea scăpa de carantină dacă sunt vaccinaţi complet

Conform autorităţilor, una din cauzele accidentelor auto este condusul neglijent.

Tags: accidentautocarcamionConstantineJijel
Categorii: Sinteze