Cel puțin 22 persoane au murit după prăbușirea unei secțiuni dintr-un pod în Italia

Publicat:

Cel puțin 22 persoane au decedat, alte câteva au fost grav rănite, iar aproximativ zece sunt dispărute, în urma prăbușirii unei secțiuni dintr-un pod în Italia, în apropiere de orașul Genova, potrivit unui bilanț preliminar anunțat de Edoardo Rixi, adjunctul ministrului italian de Interne, informează agenția de știri ANSA, scrie mediafax.

Autoritățile italiene au avertizat că numărul victimelor ar putea crește pe măsură ce echipele de intervenție caută printre dărâmături.


Citește și : Catalonia se oferă să găzduiască nava Aquarius

Printre victime se numără și un copil, potrivit unor surse din cadrul poliției.

O secțiune a podului Morandi, care trece pe deasupra unor centre comerciale, fabrici, locuințe, linia feroviară Genova-Milano și râul Polcevera, s-a prăbușit marți în jurul orei locale 11.30 (ora României, 12.30).

Ministrul italian al Transporturilor, Danilo Toninelli, a declarat că pare să fie “o tragedie imensă”.

Podul, parte a autostrăzii A10, are o înălțime de aproximativ 100 de metri, potrivit presei italiene, care relatează că mai multe vehicule ar fi afectate de incident.

Podul care s-a prăbușit, cunoscut drept podul Morandi, a fost construit în anii 1960 și reabilitat în 2016.

Aproximativ zece vehicule, în care se aflau mai multe persoane, au fost afectate de prăbușirea podului în cursul unei ploi torențiale, relatează surse din cadrul serviciilor de urgență, citate de de ANSA.

Citește și : Grupul operativ de trupe ruse din Transnistria se pregătește să forţeze Nistrul

Premierul italian Giuseppe Conte va ajunge marți la Genova după prăbușirea podului. Surse guvernamentale au indicat că premierul va rămâne și miercuri la Genova.

Matteo Salvini, ministrul italian de Interne, a declarat că autoritățile italiene lucrează pentru a salva vieți și a mulțumit pompierilor și persoanelor implicate în eforturile de salvare a victimelor prăbușirii podului din Genova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate majore

Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate majore Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să...

Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni

Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni Un taipan de coastă numit Cyclone, din Australia, a eliberat recent de...

Un misterios complot ucrainean a pus Moscova pe jar: Apel rar din partea Rusiei către Pentagon

Un misterios complot ucrainean a pus Moscova pe jar: Apel rar din partea Rusiei către Pentagon La începutul acestei luni, şeful Pentagonului, Lloyd Austin. a...

Drone ucrainene au lovit un bombardier strategic rus pe un aerodrom din nordul Rusiei (presa ucraineană)

Drone ucrainene au lovit un bombardier strategic rus pe un aerodrom din nordul Rusiei (presa ucraineană) Drone de atac ucrainene au lovit un bombardier strategic...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.