Cel puţin 24 de demonstranţi iranieni riscă să fie executaţi pentru participarea la proteste (presă)

Publicat:

Cel puţin 24 de demonstranţi iranieni riscă să fie executaţi pentru participarea la protestele critice faţă de autorităţi, potrivit unei informaţii publicate sâmbătă de un cotidian iranian citat de DPA, potrivit agerpres.   

Etemad, un cotidian de ştiri, publică o listă întocmită de autorităţile judiciare acuzând 25 de demonstranţi că “au purtat un război împotriva lui Dumnezeu”, o acuzaţie ce implică pedeapsa cu moartea conform legii islamice.


Citește și : Armata poloneză are în vedere să convoace circa 200.000 de civili pentru instrucţie militară

Muzicianul rap Mohsen Shekari, care era şi el pe listă, a fost executat joi, acuzat că a agresat un agent de securitate cu o armă,
incitând teroarea şi blocând un drum.

Autorităţile judiciare au anunţat că urmează alte execuţii.

Cu toate acestea, Etemad, un cotidian moderat, face apel la justiţie să revizuiască pedepsele cu moartea şi să evite alte execuţii.

Execuţia lui Shekari a atras condamnări puternice pe plan intern şi în străinătate. Cu toate acestea, liderii politici iranieni, inclusiv preşedintele Ebrahim Raisi, au descris execuţia ca un răspuns legitim la revoltele la nivel naţional.

Protestatarii au ameninţat că vor riposta, cu mesajul “Aşteptaţi răzbunarea noastră” distribuit pe reţelele sociale.

Între timp, iranienii din străinătate plănuiesc să organizeze o serie de mitinguri de protest în timpul weekendului.

Citește și : Papa Francisc a început să plângă când a menţionat suferinţa ucrainenilor, în timpul unei rugăciuni

Protestele au fost declanşate de moartea unei femei kurde iraniene, Mahsa Amini, la 16 septembrie. Ea a murit după ce a fost arestată pentru încălcarea codurilor vestimentare islamice.

Pe lângă sancţiunile internaţionale legate de disputa nucleară, Teheranul este acum de asemenea supus sancţiunilor pentru violarea drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.