Cel puțin 25 de cadavre au fost descoperite într-un fost bastion ISIS

Publicat:

Cel puţin 25 de cadavre au fost descoperite îngropate în oraşul libian Sirte, la opt luni după ce gruparea extremistă Statul Islamic a fost izgonită din fostul său bastion la Marea Mediterană, relatează vineri DPA, potrivit agerpres.

Corpurile au fost găsite în diferite districte din Sirte de către un comitet înfiinţat de autorităţile oraşului pentru a conduce această misiune, a informat agenţia de presă oficială libiană LNA, citându-l pe şeful comisiei, Khalifa Gheith.


Citește și: Rusia ‘bagă sula-n coaste’ Europei. Ordinul vine direct de la Putin

“Corpurile au fost predate Grupului de combatere a criminalităţii din oraşul Misrata”, a precizat Gheith, fără a oferi alte detalii.

În decembrie, guvernul libian sprijinit de ONU şi cu sediul în capitala Tripoli a anunţat că a preluat controlul deplin asupra oraşului Sirte, oraşul natal al fostului dictator Muammar Gaddafi, după o campanie militară împotriva Statului Islamic care a durat aproape opt luni.

Forţele proguvernamentale, în special din Misrata, au început în luna mai o ofensivă majoră pentru a scoate Statul Islamic din Sirte. Statele Unite au lansat apoi bombardamente în sprijinul campaniei împotriva militanţilor SI.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Creatorul saudit al unui serial Netflix anunţă că a fost condamnat de un tribunal specializat în combaterea terorismului

Creatorul saudit al unui serial Netflix anunţă că a fost condamnat de un tribunal specializat în combaterea terorismului Creatorul saudit al unui serial de animaţie...

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat Doi autori de farse din Federaţia Rusă, care...

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025

Ed Sheeran anunţă 14 noi concerte în Europa în 2025 Cântăreţul britanic Ed Sheeran, aflat în prezent în turneu în Spania, a anunţat noi concerte...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o ‘durere de cap’: ‘M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o 'durere de cap': 'M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.