Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

Publicat:

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

Cel puţin 26 de persoane au murit în nordul Iranului după ce au consumat băuturi alcoolice ilegale, a relatat joi ziarul iranian Haft-Sobh, citat de agenţia DPA.

Alte 160 de persoane, care prezentau simptome de intoxicare, au fost internate în spitale din provinciile Gilan şi Mazandaran în decurs de 72 de ore, potrivit relatărilor Haft-Sobh, care a citat autorităţi sanitare locale şi surse spitaliceşti, potrivit stiripesurse.


Consumul de alcool este strict interzis în Republica Islamică Iran, ceea ce îi determină pe unii iranieni să achiziţioneze băuturi alcoolice de pe piaţa neagră sau să le producă în mod clandestin.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Producţia clandestină a alcoolului implică numeroase riscuri deoarece distilarea incorectă poate duce la contaminarea cu metanol. Această substanţă toxică poate provoca orbire sau, în cantităţi mari, chiar deces, ceea ce s-a întâmplat de numeroase ori în Iran în ultimii ani, notează DPA.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Vizita lui Ciolacu dă peste cap traficul din Capitală

Vizita lui Ciolacu dă peste cap traficul din Capitală Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, întreprinde astăzi, 4 octombrie, o vizită în Republica Moldova.  Potrivit unui comunicat al...

Vrancea s-a zguduit din nou. Cât de puternic a fost seismul

Vrancea s-a zguduit din nou. Cât de puternic a fost seismul Un cutremur cu magnitudinea 4,2 pe Richter s-a înregistrat, în această dimineață în zona...

METEO// Ne așteaptă o zi însorită cu temperaturi generoase

METEO// Ne așteaptă o zi însorită cu temperaturi generoase Vremea continuă să se încălzească. Meteorologii ne promit o zi cu mult soare și valori termice...

Kim Jong Un NU va ezita să apese ‘butonul nuclear’ în cazul unui atac

Kim Jong Un NU va ezita să apese 'butonul nuclear' în cazul unui atac Coreea de Nord va folosi "fără ezitare" arma atomică în cazul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.