Cel puţin 3 morţi într-un atac atribuit Israelului în Siria

Cel puţin trei membri ai unei miliţii pro-iraniene au fost ucişi într-un presupus atac al Israelului ce a vizat baza aeriană T4 situată în provincia Homs din centrul Siriei, transmite dpa, citând o organizaţie de monitorizare, transmite şi agerpres.

“Un important depozit de armament şi vehicule militare au fost avariate în baza T4 ca urmare a atacului ce a avut loc la miezul nopţii de marţi spre miercuri”, a precizat, pentru dpa, Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, organizaţie nonguvernamentală cu sediul în Marea Britanie.

Citeşte şi: Un avion de pasageri şi-a golit rezervoarele peste o şcoală din Los Angeles – VIDEO

O clădire din bază, aflată în construcţie, a fost de asemenea distrusă, a adăugat el.

Rahman a mai arătat că forţe ale Gardienilor Revoluţiei din Iran şi miliţii aliate au baze în complexul T4. El a mai indicat că cei ucişi nu erau cetăţeni sirieni.

Agenţia oficială siriană de presă SANA, citând o sursă militară, a relevat că forţele de apărare s-au confruntat cu o “agresiune aeriană” efectuată de avioane de luptă israeliene în zona rurală din estul provinciei Homs, unde se află T4.

Aceeaşi sursă a adăugat că apărarea antiaeriană siriană a doborât mai multe rachete.

Citeşte şi: Michael Flynn ‘se suceşte’ în recunoaşterea vinovăţiei în dosarul privind ingerinţa ruşilor în alegerile americane

“Nu comentăm relatări din presa străină”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Israelul a efectuat atacuri similare în ultimele luni asupra unor facilităţi militare pro-iraniene din Siria, ţară răvăşită de război.

Iranul şi miliţiile aliate din Irak şi Liban sunt principalii susţinători ai preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Tags: bashar al assadHomsIranisraelsiria
Categorii: Știrile zilei