Cel puțin 31 de răniți în urma unui bombardament rusesc în regiunea Harkov

Publicat:

Bombardamente ruseşti au rănit marţi cel puţin 31 de persoane, inclusiv nouă copii, în orăşelul Pervomaiski din regiunea ucraineană Harkov, din nord-estul ţării, au anunţat oficialii locali ucraineni, relatează Reuters, scrie news.ro

Oleh Sînehubov, guvernatorul regiunii Harkov, a declarat peTelegram că bombardamentul a avut loc la ora locală (şi a României) 13:35, iar mai multe maşini au luat foc. El a precizat că ferestrele unui bloc cu opt etaje s-au făcut ţăndări şi a postat mai multe fotografii în care se văd clădirea cu geamurile sparte, nori de fum negru, copaci carbonizaţi şi o maşină răsturnată.


“Începând cu ora 15:00, ştim de un număr semnificativ de răniţi: 31 de persoane au fost transportate la spital (nouă dintre ele sunt copii, doi sugari – 1 an şi 10 luni)”, a declarat şi Andrii Iermak, şeful cancelariei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Citește și : Atac terorist produs în oraşul israelian Tel Aviv; cel puțin nouă răniți

Rusia, care şi-a început invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, nu a comentat deocamdată incidentul, dar Moscova neagă în general că vizează în mod deliberat civili.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

11 morţi în atacuri ruseşti în sudul şi estul Ucrainei

11 morţi în atacuri ruseşti în sudul şi estul Ucrainei Atacurile Rusiei împotriva unei localităţi în regiunea Zaporojie (sud) şi asupra unor aşezări în regiunea...

Zelenski și-a reînnoit apelul la arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană

Zelenski și-a reînnoit apelul la arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme...

Rusia susţine că a distrus 36 de drone lansate de Ucraina

Rusia susţine că a distrus 36 de drone lansate de Ucraina Sistemele ruseşti de apărare aeriană au distrus 36 de drone lansate de Ucraina în...

Coșmarul prin care a trecut o mare sportivă a Ucrainei din cauza lui Putin: “Mi-am sunat familia şi nu mi-a răspuns nimeni”

Coșmarul prin care a trecut o mare sportivă a Ucrainei din cauza lui Putin: "Mi-am sunat familia şi nu mi-a răspuns nimeni" Vedetă a sportului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.