Cel puţin 4.000 de persoane reţinute în Kashmirul indian de la revocarea autonomiei

Publicat:

Cel puţin 4.000 de persoane au fost reţinute în Kashmirul indian de la revocarea autonomiei acestui teritoriu de către New Delhi, în urmă cu două săptămâni, din cauza unor temeri cu privire la manifestaţii, au declarat surse guvernamentale pentru AFP, scrie news.ro.

Ele au fost arestate în virtutea legii securităţii publice, a precizat pentru AFP un magistrat, sub protecţia anonimatului. Această lege controversată permite autorităţilor să încarcereze o persoană -până la doi ani de zile – fără să formuleze acuzaţii şi fără proces.


Citește și : Protestatarii din Hong Kong, din nou în stradă

În acest teritoriu – revendicat de asemenea de Pakistan -, tensiunile rămân puternice de la 5 august, data la care India a revocat autonomia constituţională a părţii Kashmirului pe care o controlează.

”Majoritatea (persoanelor reţinute) a fost evacuată cu avionul din Kashmir, pentru că închisorile nu mai au capacitate”, a precizat magistratul, adăugând că a recurs la un telefon prin satelit care i-a fost atribuit, pentru a colecta date de la colegii săi din întregul teritoriu.

Un embargo total impus comunicaţiilor şi restricţii puternice de circulaţie au fost impuse de către autorităţile indiene cu o zi înaintea anunţării, la 5 august, a revocării articolului 370 al Constituţiei, care conferea acest statut de autonomie specială regiunii himalayene.

Citește și : Moscova nu a refuzat niciodată să discute cu Washingtonul despre Tratatul INF(ministrul rus al apărării)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură

Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură Medicii avertizează turiștii care vizitează Thailanda să evite „cea mai mortală mâncare din lume”, koi pla,...

Jennifer Aniston confirmă cele mai bizare zvonuri despre ea. Ce tratamente faciale face vedeta

Jennifer Aniston confirmă cele mai bizare zvonuri despre ea. Ce tratamente faciale face vedeta Jennifer Aniston a confirmat recent că face tratamente faciale cu spermă...

Impactul smartphone-urilor asupra copilului: şapte semnale de alarmă și patru soluții esențiale

Impactul smartphone-urilor asupra copilului: şapte semnale de alarmă și patru soluții esențiale În era digitală, smartphone-urile sunt esențiale și influențează toți utilizatorii, inclusiv copiii. Deși...

Stea postumă pe Hollywood Walk of Fame pentru Otis Redding

Stea postumă pe Hollywood Walk of Fame pentru Otis Redding Cântăreţul şi compozitorul american de muzică soul şi rhythm and blues Otis Redding a primit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.