Cel puţin 43 de oameni au murit în inundaţiile catastrofale din India

Publicat:

Cel puţin 43 de persoane au murit în urma ploilor abundente care au căzut de la sfârşitul săptămânii trecute în două regiuni din nordul şi din sudul Indiei, unde s-au deplasat mai multe echipe de salvare pentru a participa la operaţiunile de evacuare a populaţiei, relatează marţi EFE, potrivit agerpres.

Numărul persoanelor decedate în statul Kerala a ajuns la 27, a anunţat Departamentul regional de informaţie, potrivit căruia condiţiile meteorologice sunt pe cale să se amelioreze după trei zile de ploi puternice.


Citeşte şi: Ferma fabricilor de boli: modul în care producția industrială de pui hrăneşte următoarea pandemie – Black News

Alte 16 persoane şi-ai pierdut viaţa luni şi marţi în statul din nordul ţării, Uttarakhand, unde au căzut ploi însemnate cantitativ în aproape toate districtele, a declarat Shri Murugesan, coordonatorul Departamentului pentru Gestionarea Dezastrelor din acest stat indian.

Ca urmare a ploilor abundente din acea regiune, mai multe puncte rutiere au fost blocate, iar alunecările de teren au distrus mai multe case.

Departamentul de Meteorologie din India (IMD) a semnalat o reducere semnificativă a activităţii fluviale în statul Uttarakhand în cursul zilei de marţi.

În pofida ameliorării condiţiilor meteorologice în Kerala, în regiunea de coastă şi în localităţile învecinate sunt aşteptate “precipitaţii intense” în următoarele zile, potrivit IMD.

Citeşte şi: Letonia intră în LOCKDOWN! Rata infectărilor este în creştere – Black News

Alunecările de teren şi inundaţiile sunt frecvente în sezonul musonului în sudul Asiei, unde, pe lângă victime omeneşti, aceste fenomene produc şi pagube materiale semnificative. Statul Kerala a fost deosebit de afectat de astfel de manifestări severe în ultimii ani.

Între mai şi august 2018, ploile torenţiale, care au provocat cele mai grave inundaţii din India după aproape un secol, au făcut cel puţin 370 de morţi, iar un an mai târziu precipitaţiile au lăsat în urma lor un bilanţ de 76 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic Un copil a rămas fără un deget, după...

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.