
Cel puţin 65 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 14.000 de case au fost distruse în Sudan în urma inundaţiilor produse de ploile torenţiale care s-au abătut asupra acestei ţări din nordul Africii începând cu sfârşitul lunii iulie, a informat Ministerul de Interne din Sudan, potrivit DPA, scrie agerpres.
De asemenea, peste 30.400 de case au fost avariate şi circa 700 de vite au murit din cauza intemperiilor, a precizat sâmbătă seara într-o declaraţie ministerul amintit.
Citește și : Lukaşenko afirmă că Putin i-a promis ajutor pentru asigurarea securităţii Belarusului şi respinge medierea externă
Circa 2.000 de mineri au rămas blocaţi în două mine de aur din statul El Gedaref (est) din cauza vremii nefavorabile, a relatat Agenţia Sudaneză de Presă.
Statele Khartoum, Nilul Albastru şi Râul Nil sunt printre cele mai puternic afectate de inundaţii, pagube fiind semnalate şi în statele El Gezira, El Gedaref, Kordofanul de Vest şi Darfurul de Sud, potrivit Naţiunilor Unite.
Citește și : Reacţiile unor ţări arabe faţă de acordul EAU-Israel se lasă aşteptate
Aceste intemperii survin în mijlocul sezonului ploios, care durează între lunile iunie şi octombrie. Pagubele masive provocate de inundaţii sunt frecvente în această ţară săracă, care suferă de pe urma infrastructurii slabe şi a lipsei sistemelor funcţionale de canalizare şi de colectare a apei pluviale.
This post was last modified on 16/08/2020 13:30 13:30