X

Cel puțin 7.000 de persoane au fost arestate în urma protestelor din Iran (ONU)

Cel puțin 7.000 de persoane au fost arestate după protestele care au început luna trecută în Iran, a avertizat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, care solicită eliberarea celor reținuți în mod arbitrar, informează Le Figaro, scrie mediafax.

„Cel puțin 7.000 de persoane au fost arestate în 28 din cele 31 de provincii ale Iranului de la începutul manifestațiilor care au început pe 15 noiembrie”, a anunțat Rupert Colville, un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat.

Citește și : Cutremur cu magnitudinea 6,1 în arhipelagul Tonga

Înaltul comisar Michelle Bachelet „este extrem de îngrijorată de condițiile de detenție în care se află aceste persoane, de tratamentul la care au fost supuse și de încălcarea drepturilor acestora de a beneficia de un proces corect, dar și de posibilitatea ca aceste persoane să fie acuzate de fapte pentru care se poate aplica pedeapsa cu moartea”, a mai spus purtătorul de cuvânt, care a adăugat că Michelle Bachelet solicită eliberarea imediată a manifestanților care au fost „lipsiți în mod arbitrar de libertate”.

Protestele au izbucnit pe 15 noiembrie, după un anunț al Guvernului referitor la creșterea prețului benzinei, în mijlocul crizei economice agravate de sancțiunile impuse de către Statele Unite.

„Până acum, informațiile sugerează că cel puțin 208 persoane au fost ucise, dintre care 13 femei și 12 copii. Există, de asemenea, informații, pe care încă nu am reușit să le verificăm, care sugerează că numărul morților ar fi de două ori mai mare”, a mai spus Rupert Colville. Amnesty International a estimat, de asemenea, că cel puțin 208 persoane au fost ucise de forțele de securitate iraniene în timpul protestelor.

Citește și : Lavrov avertizează SUA: ‘Vom avea o reacţie în oglindă. Fiecare pas va avea o reacţie rusă’

Tags: Amnesty InternationalIranONUprotesteRupert ColvilleStatele Unite
Categorii: Sinteze