Cel puţin 8 persoane au murit după ce au consumat cidru cu metanol în regiunea rusă Ulianovsk

Publicat:

Cel puţin 8 persoane au murit şi câteva zeci s-au simţit rău după ce au consumat cidru cu metanol în regiunea Ulianovsk, din vestul Rusiei, au anunţat luni oficialităţile locale, transmite Reuters, potrivit agerpres

Guvernatorul local Aleksei Russkikh a declarat că băutura otrăvitoare a fost vândută la draft sub denumirea “Mister Cider” în localuri din regiunea de pe râul Volga, după ce a fost adusă în butoaie de 30 de litri.


Citește și : Sezonul musonic întârzie în India

“Medicii noştri şi serviciile publice continuă să le acorde victimelor asistenţa necesară”, a precizat el.

Conform presei locale, cidrul conţinea niveluri mortale de metanol, substanţă mult mai toxică decât etanolul din băuturile alcoolice.

Poliţia a confiscat cidrul rămas.

Rusia a înăsprit controlul asupra producţiei şi vânzării de băuturi ce conţin niveluri ridicate de etanol după ce 77 de oameni au murit în urma consumului de alcool ieftin, produs ilegal, în Siberia în 2016, însă consumul de alcool produs în casă rămâne o problemă, mai susţine Reuters.

Citește și : Două drone au căzut pe o autostradă din Rusia

Douăzeci şi nouă de persoane au murit într-un singur incident produs în 2021, după ce au consumat băuturi spirtoase ce conţineau metanol.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.