X

Cel puțin 9 morți în inundaţiile produse în nordul Turciei

Cel puţin 9 persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile produse în nordul Turciei în timp ce ţara încearcă să îşi revină după incendiile mortale recente, au anunţat joi autorităţile, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Nouă dintre concetăţenii noştri au murit în urma inundaţiilor din provincia Kastamonu. Căutările continuă pentru a se încerca găsirea unei persoane dispărute”, a declarat într-un comunicat autoritatea turcă pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă (AFAD

Citește și : Cutremur puternic în Filipine; a fost lansată alertă de tsunami

Inundaţiile, care au afectat în principal provinciile Kastamonu, Bartin şi Sinop, situate pe malul Mării Negre, au fost declanşate de precipitaţiile abundente care au căzut în cursul nopţii de marţi spre miercuri.

În unele localităţi, nivelul apei a crescut miercuri până la patru metri, au precizat autorităţile, iar străzile din oraşe întregi s-au transformat în torenţi care purtau cu ei maşini şi indicatoare rutiere.

”Este o catastrofă pe care n-am mai trăit-o, poate, de 50 sau 100 de ani. În unele locuri am înregistrat recorduri de precipitaţii”, a declarat miercuri ministrul Agriculturii şi Silviculturii, Bekir Pakdemirli.

Precipitaţiile intense s-au aflat, de asemenea, la originea mai multor alunecări de teren, dintre care una a provocat prăbuşirea parţială a unui pod rutier. Opt persoane au fost spitalizate în urma acestui incident.

Peste 1.000 de salvatori au fost mobilizaţi joi pentru a oferi asistenţă victimelor, potrivit AFAD.

Peste 900 de locuitori au fost evacuaţi din zone afectate din trei provincii, unii cu ajutorul elicopterelor, iar aproximativ 550 de persoane au fost adăpostite în cămine studenţeşti, conform AFAD.

Inundaţiile au afectat infrastructura pentru distribuţia energiei electrice. Ca urmare, gospodării din peste 170 de sate au rămas fără curent electric.

Patru poduri s-au prăbuşit şi multe altele au fost deteriorate, conducând la închiderea unor căi rutiere, potrivit AFAD.

În imaginile difuzate de televiziuni se pot vedea zeci de maşini luate de ape şi mormane de resturi pe străzi.

Precipitaţiile abundente din regiune vor scădea în intensitate joi seară, potrivit prognozelor meteorologilor, a indicat AFAD.

Regiunile situate în nordul şi nord-estul Turciei sunt afectate în mod regulat de inundaţii mortale.

Numeroşi oameni de ştiinţă stabilesc o legătură între încălzirea globală provocată de activitatea umană şi apariţia din ce în ce mai frecventă a unor astfel de evenimente meteorologice extreme.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

Turcia a fost scena mai multor dezastre naturale în ultimele luni, inclusiv episoade de secetă severă şi incendii forestiere violente, în perioada dintre sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august.

După această serie sumbră, mai mulţi politicieni şi asociaţii au solicitat guvernului să ia măsuri radicale pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Turcia nu a ratificat acordul climatic de la Paris din 2015, notează AFP.

Tags: AFADBartininundatiiKastamonu
Categorii: Diaspora