Cel puţin cinci oameni au fost răniţi într-un atac cu cuţitul la un mall din estul Hong Kong-ului

Cel puţin cinci oameni au fost răniţi duminică seara într-un atac cu cuţitul care a avut loc în faţa unui mall din Taikoo, cartier în estul Hong Kong-ului, informează dpa, potrivit agerpres.

Fotografii şi înregistrări video de la locul incidentului publicate de presa locală îl arată pe consilierul districtual al cartierului Taikoo Vest, Andrew Chiu, cu o parte din ureche smulsă cu dinţii de un bărbat care agita un cuţit la mall-ul Cityplaza. Martori au declarat că atacatorul vorbea în limba chineză.

Citește și : Un bărbat înarmat cu un topor, împuşcat mortal de poliţie în vestul Germaniei

Atacatorul a fost bătut şi imobilizat de trecători. Poliţia şi paramedicii au sosit mai târziu la centrul comercial, iar rănitul a fost dus la spital.

Poliţia antitero a luat cu asalt mall-ul duminică mai devreme, când în zonă se desfăşura un miting prodemocraţie, dar părăsiseră deja locul atunci când s-a produs atacul cu cuţitul.

Tags: Andrew ChiuatacCityplazahong kongmallTaikoo
Categorii: Știrile zilei