X

Cel puţin doi morţi după ce o depresiune tropicală a lovit estul şi sudul Filipine

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren provocate de o depresiune tropicală care a lovit Filipine, a anunţat sâmbătă poliţia, relatează dpa, potrivit agerpres.   

Depresiunea tropicală, numită local Vicky, era însoţită de vânturi cu o viteză maximă de 45 de kilometri pe oră şi de rafale de până la 55 km/h, a precizat Biroul de Meteorologie.

Citește și : Statele Unite au impus o serie de sancţiuni regimului Maduro

Furtuna a adus ploi abundente în estul şi sudul Filipine începând de vineri, au declarat oficiali ai Agenţiei Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor.

În provincia Leyte (est) două persoane vârstnice şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren în oraşul Mahaplag, a afirmat poliţia. Un minor a fost salvat, însă alte informaţii nu au fost imediat disponibile.

O alunecare de teren s-a produs în oraşul minier Monkayo din provincia Davao De Oro (sud), în timp ce mai multe comunităţi din provincia Agusan Del Sur din apropiere au fost afectate de inundaţii, au precizat oficiali locali.

Biroul de Meteorologie a declarat că se aşteaptă ca depresiunea tropicală să se îndepărteze de Filipine duminică, însă a avertizat că va aduce ploi în regiuni din nordul şi vestul ţării.

Agenţia Naţională pentru Gestionarea Dezastrelor le-a cerut autorităţilor locale să pregătească planurile de evacuare şi să facă provizii pentru situaţii de urgenţă.

Citește și : Biden consideră că acuzaţiile la adresa fiului său îl vizează pe el: ‘Sunt folosite pentru a se ajunge la mine’

 

Tags: alunecare de terenfilipineinundatiiLeyteMahaplag
Categorii: Știrile zilei