Cel puțin două persoane au murit într-un atac armat comis la o școală de yoga din Tallahassee

Publicat:

Cel puțin două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite într-un atac comis într-o sală de yoga aflată în orașul Tallahassee din statul Florida, a informat șeful poliției Michael DeLeo, , potrivit agerpres.

”În jurul orei locale17.47, poliţia din Tallahassee a primit un apel referitor la un atac armat. Poliţia a găsit la faţa locului mai multe victime cu răni prin împuşcare “, a declarat Michael DeLeo într-o scurtă conferinţă de presă.


Citește și : Armata nigeriană a postat un videoclip cu Trump pentru a justifica împuşcarea unor protestatari şiiţi

Serviciile de urgenţă “au transportat cinci victime la spitale din apropiere”, dar unul dintre răniţi a decedat la spital din cauza rănilor grave, a spus el. “Celelalte patru victime sunt în stare critică în acest stadiu şi ne străduim să le identificăm şi să le anunţăm familiile”, a adăugat şeful poliţiei.

“Atacatorul a murit probabil după ce a întors arma împotriva lui”, a declarat poliţia, adăugând că bărbatul nu a fost încă identificat.

DeLeo a subliniat că în stadiul în care se află ancheta “totul indică faptul că este actul unei singure persoane”. El a cerut martorilor să încerce să identifice atacatorul.

Citește și : Erdogan : Ordinul de a-l ucide pe jurnalistul Khashoggi a venit de la ”cele mai înalte niveluri ale guvernului saudit”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

După calificarea istorică în optimile de finală ale Euro 2024, un fost premier care este miliardar a promis echipei 10 milioane de dolari

După calificarea istorică în optimile de finală ale Euro 2024, un fost premier care este miliardar a promis echipei 10 milioane de dolari Naţionala...

Mark Rutte, criticat de lideri europeni pentru refuzul implicării Olandei în finanţarea unor proiecte de apărare

Mark Rutte, criticat de lideri europeni pentru refuzul implicării Olandei în finanţarea unor proiecte de apărare Premierul interimar olandez, Mark Rutte, viitorul secretar general al...

Radu Albot se va întîlni cu unul dintre cei mai buni tenismeni din lume

Radu Albot se va întîlni cu unul dintre cei mai buni tenismeni din lume Tenismenul moldovean Radu Albot (locul 145 ATP) se va confrunta în...

Cum ar putea albinele să ajute familiile afectate de război din Ucraina

Cum ar putea albinele să ajute familiile afectate de război din Ucraina Potrivit cercetătorilor, ceara de albine ar putea fi esențială pentru conservarea alimentelor în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.