Cel puţin opt migranţi au murit într-un naufragiu în largul Spaniei

Publicat:

Corpurile neînsufleţite a patru migranţi au fost găsite sâmbătă, ridicând la cel puţin opt morţi şi 17 dispăruţi bilanţul unui naufragiu în largul oraşului Cadiz, în sudul Spaniei în apropiere de Maroc, a anunţat serviciul spaniol de salvare maritimă, notează AFP, potrivit agerpres

“În cursul zilei de sâmbătă, au fost găsite patru corpuri”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului spaniol de salvare maritimă ale cărui căutări vor continua duminică în această zonă de lângă Capul Trafalgar.


Citește și :  Rusia ar putea relua vânzările de gaze pe piaţa spot, după umplerea capacităţilor sale de stocare

Ambarcaţiunea se afla la aproximativ 60 de kilometri vest de Capul Trafalgar când salvatorii au început să intervină, după ce au primit o alertă joi seară.

Trei supravieţuitori au fost apoi salvaţi cu puţin timp înainte de ora 21.00 (19.00 GMT), când ambarcaţiunea lor improvizată se scufunda.

La bord se aflau doi bărbaţi alături de cadavrul unei a treia persoane, în timp ce o femeie a fost salvată din apă şi trei cadavre au fost recuperate.

Potrivit supravieţuitorilor, 28 de persoane se aflau iniţial în barcă fără a se cunoaşte naţionalitatea lor sau punctul de plecare.

Tragediile imigraţiei ilegale sunt recurente în largul coastelor Spaniei, unde migranţii încearcă să ajungă, în ciuda pericolului, mai ales de pe coastele marocane şi algeriene. Spania este, în general, doar o etapă pentru aceşti migranţi a căror destinaţie finală este adeseori Franţa.

În total, 27.136 de migranţi au sosit pe mare în Spania continentală sau în arhipelagurile Baleare sau Canare între ianuarie şi sfârşitul lunii septembrie, potrivit ultimelor date ale Ministerului de Interne. O creştere de 53,8% în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2020.

Şi potrivit datelor publicate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) la sfârşitul lunii septembrie, 2021 este “cel mai fatal an pe ruta de migraţie către Spania”, cu cel puţin 1.025 de persoane moarte în încercarea lor de a ajunge pe coastele Spaniei ori ale insulelor sale.

Citește și : Moscova a lansat sistemul ‘Face pay’ la toate staţiile reţelei sale de transport subteran

Ruta către Canare, prin Oceanul Atlantic, este deosebit de periculoasă, fiindcă cel puţin 785 de oameni şi-au pierdut viaţa încercând să ajungă în acest arhipelag dinspre Africa de Vest între ianuarie şi august 2021, potrivit OIM.

ONG-ul Caminando Fronteras, care se bazează pe mărturii ale migranţilor sau familiilor acestora, estimează că peste 2.000 de persoane au murit ori au dispărut în timp ce încercau să ajungă în Insulele Canare în 2021.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.