X

Cel puţin opt morţi şi 23 de răniţi în bombardamente ucrainene asupra estului controlat de Rusia

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi 23 rănite în bombardamente ucrainene asupra regiunii Lugansk controlate de Rusia în estul Ucrainei, a anunţat vineri agenţia oficială de presă rusă TASS, preluată de Reuters, citând o sursă neidentificată din serviciile de urgenţă, scrie agerpres.

Bombardamentele au distrus o clădire în satul Lantrativka şi câţiva oameni au fost prinşi sub moloz, potrivit TASS.

Citește și: Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns la un acord privind condiţiile de primire a solicitanţilor de azil

Oficiali susţinuţi de Rusia de la reprezentanţa Luganskului la Centrul Comun de Control şi Coordonare – un organism de monitorizare a încetării focului instituit pentru a ajuta la gestionarea conflictului dintre separatiştii susţinuţi de Rusia şi forţele ucrainene după 2014 – au declarat că Ucraina a tras trei rachete HIMARS fabricate în SUA spre Lantrativka la 4:10 ora locală (2:10 GMT) vineri dimineaţă.

Şeful “miliţiei populare” din Lugansk a informat de asemenea pe canalul său de Telegram că s-au înregistrat victime civile ca rezultat al bombardamentelor ucrainene asupra oraşului Svatove vineri dimineaţă. El nu a oferit alte detalii despre atac.

Citește și: UE adoptă noi sancţiuni împotriva Rusiei

Reuters nu a putut verifica imediat informaţiile de pe câmpul de luptă.

Tags: HIMARSLantrativkaLuganskrusiaSvatoveucraina
Categorii: Război in Ucraina