X

Cel puţin patru persoane au decedat în urma seismului cu magnitudinea 7,6 din Papua Noua Guinee

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului cu magnitudinea 7,6 care a lovit duminică Papua Noua Guinee. În urma cutremurului, s-au mai înregistrat răniţi şi avarii la locuinţe şi elemente de infrastructură, informează Reuters, potrivit agerpres.

Seismul s-a produs la circa 67 de kilometri est de Kainantu şi la 80 de kilometri nord-vest de oraşul Lae, în regiunea estică PNG, la ora locală 9:45 (23:45 GMT, sămbătă), dar a fost resimţit la o distanţă de circa 500 de kilometri, în capitala Port Moresby.

Citește și :  Cortegiul funerar al suveranei britanice a început călătoria lentă spre Edinburgh

Nu se cunoaşte cu exactitate amploarea pagubelor întrucât seismul s-a produs într-o regiune izolată. Seismele sunt frecvente în Papua Noua Guinee, situată pe ”Cercul de Foc” din Oceanul Pacific, o regiune caracterizată printr-o activitate seismică intensă cauzată de fricţiunea dintre plăcile tectonice.

Autorităţile guvernamentale nu au oferit un bilanţ al deceselor, însă Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) pentru Asia şi Pacific a anunţat că au fost înregistrate cel puţin patru decese şi patru răniţi.

O persoană şi-a pierdut viaţa în urma unei alunecări de teren în Rai Coast, Madang, iar alte trei au fost îngropate de pământ în Wau, Morobe, a precizat echipa de management a dezastrelor pentru Papua Noua Guinee din cadrul OCHA într-un raport publicat pe Twitter.

Reţeaua regională de electricitate, cablurile de internet şi autostrada regională au fost avariate, dar aeroportul este operaţional. O parte dintre răniţi au fost transportaţi pe cale aeriană pentru a primi imediat îngrjiri medicale.

Rezidenţii din Papua Noua Guinee au publicat pe reţelele de socializare imagini şi filmări cu drumuri fisurate, clădiri şi maşini avariate şi produse care cădeau de pe rafturile supermarketurilor.

Raportul agenţiei ONU a spus că s-au înregistrat răniţi în urma prăbuşirii unor structuri şi că s-au produs pagube în anumite centre sanitare, drumuri din zona rurală şi autostrăzi.

Citește și : Salve de tun trase în toată Marea Britanie în semn de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a

Sistemul pentru avertizare în caz de tsunami din Statele Unite a emis o alertă după seism, dar ulterior a anunţat că pericolul a trecut.

În 2018, un seism cu magnitudinea 7,5 a zguduit regiunile muntoase din Papua Noua Guinee, provocând moartea a peste 100 de persoane şi avariind mii de locuinţe.

Tags: Cercul de FocKainantuOceanul PacificPapua-Noua Guineeseism
Categorii: Știrile zilei