Cel puţin trei morţi în explozia care a avariat Podul Crimeii, potrivit anchetatorilor

Publicat:

Cel puţin trei persoane au fost ucise în explozia care a avariat Podul Crimeii, ce leagă Rusia de această peninsulă ucraineană anexată, au anunţat anchetatorii ruşi, care afirmă că l-au identificat pe şoferul camionului capcană, potrivit AFP, scrie agerpres

“Potrivit datelor preliminare, trei persoane au fost ucise în urma accidentului. Este vorba probabil de pasageri ai unei maşini care se afla în apropierea camionului când a explodat”, a indicat Comitetul de anchetă rus într-un comunicat.


Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

Potrivit acestei surse, “corpurile a două victime – un bărbat şi o femeie – au fost deja scoase din apă”.

Comitetul de anchetă, organism însărcinat cu principalele investigaţii penale în Rusia, a afirmat de asemenea că ar fi “stabilit identitatea camionului şi a proprietarului său”, suspectat că ar fi la originea exploziei.

Este vorba de un locuitor din regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei. “O anchetă a fost deschisă cu privire la locul său de reşedinţă. Itinerarul camionului şi documentele însoţitoare sunt în curs de examinare”, au adăugat anchetatorii.

Explozia acestui camion a provocat un vast incendiu şi pagube sâmbătă acestei infrastructuri rutiere şi feroviare cheie pentru aprovizionarea Crimeii, peninsulă anexată în 2014 de Rusia.

Podul este de asemenea un proiect simbolic puternic care leagă Crimeea de Rusia continentală, construit cu costuri mari şi inaugurat în 2018 de preşedintele Vladimir Putin personal.

Ucraina nu a revendicat în mod oficial responsabilitatea acestui atac.

Canalul televiziunii publice Rossia-1 a numit drept “diversiune” explozia produsă pe podul de peste strâmtoarea Kerci, potrivit Moscow Times, care citează un canal de pe Telegram. Acest termen a fost folosit de prezentatoarea ştirilor de pe Rossia-1 în comunicatul de presă de la ora 11:00. “Preşedintele Vladimir Putin a ordonat crearea unei comisii guvernamentale în legătură cu diversiunea de pe podul Crimeii”, a spus ea.

În emisiunile informative de pe canalele NTV şi Pervîi Kanal s-a vorbit doar despre o explozie.

Anterior, Comitetul de anchetă a anunţat deschiderea unui dosar penal în ceea ce s-a întâmplat pe podul de peste Kerci, dar nu a precizat despre ce articol este vorba. Pedeapsa pentru diversiune (articolul 281 din Codul penal rus) variază de la 10 ani închisoare până la închisoare pe viaţă.

Deputatul Dumei de Stat (camera inferioară) din partea Rusiei Unite (partidul puterii), Oleg Morozov, a calificat explozia de pe Podul Crimeii un act terorist. “Un război terorist nedisimulat este purtat împotriva noastră. Mai mult, atacul terorist de mult anunţat de pe podul din Crimeea nu mai este doar o provocare, este o declaraţie de război fără reguli”, a spus el.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

Sâmbătă dimineaţă, un camion a fost aruncat în aer pe Podul Crimeii. Ca urmare, mai multe porţiuni ale podului auto s-au prăbuşit. Suflul exploziei a afectat un tren de marfa care trecea în acel moment pe podul feroviar de alături, incendiind şapte cisterne cu combustibil.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat formarea unei comisii guvernamentale pentru a stabili cauzele incidentului şi a elimina consecinţele acestuia. În ordinul său, explozia de pe Podul Crimeii este încadrat în categoria “situaţiilor de urgenţă”, potrivit Moscow Times.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.