Cel puţin trei oficiali pro-ruşi, ucişi în bombardamentul ucrainean asupra unei brutării la Lîsîciansk

Publicat:

Cel puţin trei oficiali pro-ruşi, ucişi în bombardamentul ucrainean asupra unei brutării la Lîsîciansk

Cel puţin trei oficiali pro-ruşi din estul ocupat al Ucrainei au fost ucişi în bombardamentul ucrainean asupra unei brutării în oraşul Lîsîciansk, soldat sâmbătă cu 28 de morţi, au anunţat luni autorităţile regionale instalate de Moscova, potrivit AFP.

Kremlinul a calificat mai devreme atacul ucrainean drept un “act terorist monstruos (…) împotriva unor infrastructruri civile”, fără a menţiona că printre victime se numără şi oficiali pro-ruşi, potrivit stiripesurse.ro.


Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

“Ministrul pentru situaţii de urgenţă al Republicii populare Lugansk, colonelul Oleksii Potelehcenko, a fost ucis în bombardamentul brutal asupra brutăriei”, a scris pe Telegram un responsabil regional pro-rus, Leonid Pasecinik. Colonelul ucis a luptat în cadrul miliţiilor pro-ruse în Donbas-ul ucrainean începând din 2014, conform aceleiaşi surse.

Au fost de asemenea ucişi în acelaşi atac ucrainean doi consilieri municipali, a precizat la rândul său tot pe Telegram primarul instalat de Moscova la Lîsîciansk, Eduard Sahnenko.

Cele două surse citate nu au precizat însă motivul prezenţei acolo al oficialilor pro-ruşi ucişi şi nici identitatea celorlalte victime.

Oraşul Lîsîciansk din provincia ucraineană Lugansk a fost cucerit de trupele ruse în vara anului 2022, după o bătălie sângeroasă care a durat mai multe săptămâni. Înaintea asaltului rus oraşul avea circa 111.000 de locuitori.

Între timp, cel puţin patru persoane au fost ucise şi o alta rănită luni într-un atac rusesc în centrul oraşului Herson în partea de sud a Ucrainei, a declarat şeful ucrainean al administraţiei militare locale, Roman Mrociko, care a arătat imagini cu o maşină calcinată în care se aflau trei dintre victime, a patra fiind ucisă lângă maşină în urma exploziei provocate probabil de un obuz.

Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

Oraşul Herson, capitala regiunii ucrainene omonime, a fost ocupat de armata rusă în primele zile ale invaziei în februarie 2022, aceasta retrăgându-se de acolo odată cu retragerea din noiembrie în acelaşi an din partea de nord a acelei provincii pentru a-şi stabili defensiva dincolo de fluviul Nipru. De atunci, fiecare tabără controlează un mal al fluviului, iar oraşul Herson este bombardat cu regularitate de armata rusă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat se apropie de 70%

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat se apropie de 70% Numărul absolvenților care au promovat examenul național de Bacalaureat a crescut cu 53 după...

Alexei Lungu s-a pricopsit cu un dosar penal pentru huliganism

Alexei Lungu s-a pricopsit cu un dosar penal pentru huliganism Liderul Partidului politic „Șansă”, Alexei Lungu, care a fost reținut ieri, 3 iulie, în cadrul...

Ucraina îşi retrage trupele dintr-un cartier al oraşului strategic Ceasov Iar

Ucraina îşi retrage trupele dintr-un cartier al oraşului strategic Ceasov Iar Armata ucraineană a confirmat joi că şi-a retras trupele dintr-un cartier al oraşului strategic...

Hezbollahul atacă cu sute de rachete şi drone explozive nordul Israelului; armata israeliană ripostează

Hezbollahul atacă cu sute de rachete şi drone explozive nordul Israelului; armata israeliană ripostează Armata israeliană a anunţat joi alerte pentru atacuri cu rachete şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.