X

Cel puţin trei persoane au fost ucise în urma unui atac rusesc la Herson

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte două rănite în urma unui atac rusesc la Herson, în sudul Ucrainei, au anunţat sâmbătă autorităţile, la două zile după tiruri de artilerie intense, transmite AFP, potrivit agerpres

“Ştim de trei persoane care au fost ucise, în timp ce alte două sunt rănite în urma unui atac inamic asupra unei parcări pe autostrada care leagă Mikolaiv de Herson”, a indicat pe Telegram Oleksandr Prokudin, şeful administraţiei militare regionale din Herson.

Citește și : Biden ignoră criticile vehemente ale Beijingului

“Operaţiunile de salvare continuă” la faţa locului, a adăugat el.

O femeie de 53 de ani a scăpat ca prin urechile acului atacului, ea aflându-se într-un supermarket unde venise să-şi facă aprovizionarea când s-a produs explozia afară. Aceasta spune că maşina sa pe care o parcase lângă magazin a fost lovită.

Într-un mesaj precedent, Prokudin afirmase că o maşină a fost incendiată după ce fusese lovită de un obuz, indicând iniţial că o persoană a fost ucisă şi alta rănită.

“Teroriştii ruşi bombardează din nou Hersonul. Sunt morţi şi răniţi”, a afirmat la rândul său pe Telegram şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, fără a oferi mai multe detalii pentru moment.

El şi-a însoţit totuşi mesajul cu o fotografie a unei maşini carbonizate în întregime, în care se văd pompieri acţionând în jurul carcasei acesteia.

Citește și : Puterea din Venezuela leagă un acord cu opoziţia pentru ridicarea sancţiunilor

Această nouă lovitură intervine la două zile după ce tiruri cu obuze ale artileriei ruse au ucis trei persoane în oraşul Herson, potrivit preşedinţiei ucrainene.

Herson, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume din sudul Ucrainei, a fost eliberat de armata ucraineană în noiembrie după mai multe luni de ocupaţie rusească. De atunci, tirurile ruseşti au loc cu regularitate asupra acestei regiuni pe care Moscova o controlează parţial.

Tags: Andrii IermakHersonkievMikolaivsupermarket
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina