Cel puţin un deces în urma ploilor torenţiale care au lovit regiunea Emilia Romagna din Italia

Publicat:

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale şi a inundaţiilor care s-au dezlănţuit asupra regiunii Emilia Romagna, din nordul Italiei, în ultimele 24 de ore, a relatat presa locală miercuri, informează Reuters, potrivit agerpres.

Un bărbat care mergea pe bicicletă s-a înecat după ce a fost luat de apele unui râu ieşit din matcă în oraşul Castel Bolognese, a relatat agenţia de presă ANSA.


Citește și : Washingtonul nu l-a avertizat pe Zelenski de scurgerea de informaţii de la Pentagon

O casă s-a prăbuşit în satul Fontanelice, situat în apropiere. Pompierii au precizat pe Twitter că o persoană ar putea fi blocată înăuntru.

Potrivit imaginilor publicate de departamentul de pompieri, inundaţii ample afectează o regiune cuprinsă între Bologna, capitala provinciei Emilia Romagna, şi oraşul Ravenna, de pe coasta Mării Adriatice.

Autorităţile italiene au precizat că au desfăşurat circa 400 de operaţiuni de salvare şi au evacuat zeci de persoane.

Operatorul de transport feroviar Trenitalia a precizat că mai multe servicii au fost suspendate din cauza condiţiilor meteo, iar traficul a fost restricţionat pe mai multe străzi.

Ploile torenţiale vin după luni de secetă care au stârnit temeri în ceea ce priveşte nivelul scăzut de apă din râul Po, cel mai mare fluviu din Italia, care străbate ţara de la vest spre est, traversând regiunea nordică a provinciei Emilia Romagna.

Citește și : Iranul a sechestrat un alt petrolier în Strâmtoarea Ormuz

Şeful agenţiei de protecţie civilă din Italia a spus că se va deplasa în regiunea afectată de inundaţii, iar ministrul Mediului, Gilberto Pichetto Fratin, a promis ajutor pentru persoanele afectate.

”Guvernul este alături de persoanele aflate în dificultate: astăzi pentru situaţia de urgenţă care trebuie susţinută prin resurse economice adecvate, dar şi de acum înainte, pentru a accelera măsurile (de infrastructură) necesare pentru siguranţă”, a scris el pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.