X

Cel puţin un mort şi mai mulţi răniţi după ce un vehicul a lovit un grup de pietoni în sud-vestul Germaniei

Cel puţin o persoană a murit, iar altele sunt în stare gravă după ce un bărbat aflat sub influenţa alcoolului a lovit un grup de pietoni, în sud-vestul Germaniei, potrivit mediafax.

Accidentul a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în orăşelul Pirmasens, situat în landul german Renania-Palatinat.

Citește și : Protestele antirasism de la Paris, perturbate de militanţi de extremă-dreapta

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a intrat cu un vehicul într-un grup de pietoni, au declarat surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de revista Der Spiegel.

Poliţia a comunicat că şoferul era în stare avansată de ebrietate, iar o comisie va evalua starea de sănătate mentală a acestuia.

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a murit în accident, iar alte şase persoane, cu vârste între 30 şi 47 de ani, au fost grav rănite.

Şoferul a fost reţinut şi se află într-o clinică de psihiatrie.

Citește și : Oficiali ucraineni anunţă că s-a oferit mită în dosarul Burisma, dar neagă legătura cu Hunter Biden

Tags: accidentgermaniapietoniRenania-Palatinat
Categorii: Diaspora