Cele cinci state-cheie din SUA în care se joacă preşedinţia

Publicat:

Rezultatul alegerilor prezidenţiale americane era în continuare în suspans joi în cinci state-cheie, unde numărarea voturilor era încă în curs, iar cursa era prea strânsă pentru a se declara un învingător, relatează AFP, care prezintă situaţia în aceste state , scrie news.ro .  

Fiecare stat atribuie un anumit număr de mari electori. Cu cei deja determinaţi, Joe Biden numără 253 sau 264 de mari electori – din cauza unor incertitudini cu privire la statul Arizona -, iar Donald Trump 214.


Citește și : SUSPANSUL se menţine în SUA! Nici Trump, nici Biden NU au obţinut voturile necesare în Colegiul Electoral

Ei au nevoie de 270 de mari electori pentru a ajunge în fotoliul de la Casa Albă.

Cei trei mari electori din Alaska nu au fost atribuiţi încă, dar niciun democrat nu s-a impus de decenii în acest stat, iar la finalul scrutinului nu exista vreun dubiu în acest sens.

ARIZONA

11 mari electori în joc

Joe Biden înregistra 50,5% din sufragii, iar Donald Trump 48,1%, o diferenţă de 68.000 de voturi, la numărarea parţială a 86% din sufragii, joi.

Fox News şi agenţia americană de presă Associated Press (AP) au apreciat, în noaptea de marţi spre miercuri, că democratul a obţinut o victorie în acest stat din Vest şi că este imposibil ca republicanul să recupereze.

Alte publicaţii – ca New York Times (NYT) sau CNN – preferă să aştepte pentru a atribui victoria în aceststat, care votează în mod tradiţional cu republicanii.

Autorităţile locale nu cred că sunt în măsură să încheie numărarea voturilor până vineri, probabil.

GEORGIA

16 mari electori în joc

În total 96% dintre voturi au fost înregistrate în acest stat din Sud-Vest, care votează în mod tradiţional cu republicanii.

Donald Trump conducea marţi seara, însă avansul său s-a redus treptat şi mai dispunea de un avans de doar 18.500 de voturi faţă de Joe Biden, cu un scor de 49,6% la 49,2%, potrivit presei americane.

Autorităţile locale au prevăzut o conferinţă de presă la ora locală 10.30 (17.30, ora României).

NEVADA

6 mari electori în joc

86% dintre voturi erau înregistrate în acest stat deşertic din Vest, care a votat cu Hillary Clinton în 2016.

Citește și : SUSPANSUL se menţine în SUA! Nici Trump, nici Biden NU au obţinut voturile necesare în Colegiul Electoral

Joe Biden se afla, pentru moment, în frunte, cu 49,3%, iar Trump înregistra 48,7% din voturile exprimate. Este vorba despre odiferenţă de 8.000 de voturi.

Autorităţile locale au anunţat că urmează să comunice în cursul zilei.

PENNSYLVANIA

20 de mari electori în joc

89% dintre voturi erau numărate în acest stat industrial de pe ”Centura de rugină” din Nord-Est, în care canidaţii au făcut o campanie aprigă.

Avansul confortabil al lui Donald Trump s-a redus miercuri, dar el avea în continuare cu 160.000 de voturi în plus faţă de rivalul său (50,7% la 48,2%).

Mai erau de numărat 750.000 de buletine de vot – toate trimise prin poştă -, o modalitate mult mai folositî de către alegătorii democraţi, ceea ce ar putea, potrivit presei americane, să inverseze rezultatul final.

Autorităţiel locale speră să fie în măsură termine numărarea voturilor până vineri.

NORTH CAROLINA

15 mari electori în joc

95% dintre voturi au fost deja înregistrate în acest stat, în mod tradiţional republican.

Donald Trump era în avantaj (50,1%) faţă de Joe Biden (48,7%) cu aproximativ 77.000 de voturi.

Însă voturile prin corespondenţă, trimise cel mai târziu până în ziua alegerilor – 3 noiembrie – sunt acceptate, dacă sosesc în următoarele nouă zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

UE promite un ajutor de urgenţă de 400 de milioane de euro Autorităţii Naţionale Palestiniene

UE promite un ajutor de urgenţă de 400 de milioane de euro Autorităţii Naţionale Palestiniene Comisia Europeană a anunţat vineri că va oferi Autorităţii Naţionale...

O companie românească din domeniul colectării deșeurilor medicale și chimice va investi în Republica Moldova

O companie românească din domeniul colectării deșeurilor medicale și chimice va investi în Republica Moldova O companie din România, care activează în domeniul colectării și neutralizării...

O actualizare făcută de Crowdstrike a provocat pana globală IT

O actualizare făcută de Crowdstrike a provocat pana globală IT Aeroporturi, bănci, spitale și magazine din întreaga lume au fost afectate vineri de o pană...

Discuții despre rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Discuții despre rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană Subiectul privind rolul Parlamentului în procesul de aderare a Republicii Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.