X

Cele două Corei şi Comandamentul ONU convin măsuri de demilitarizare în Panmunjom

Cele două Corei şi Comandamentul ONU, condus de americani, au convenit luni măsuri de demilitarizare, săptămâna aceasta, la Panmunjom, un sat situat pe frontiera celor două ţări, o evoluţie în contextul unui adevărat ”dezgheţ” diplomatic între Phenian şi Seul, relatează AFP, potrivit News.ro .

”Cele trei părţi au hotărât să adopte măsuri în vederea retragerii, până pe 25 octombrie, a armelor de foc şi posturilor de gardă din Zona de Securitate Comună (JSA)”, a anunţat Ministerul sud-corean al Apărării în urma unor întâlniri trilaterale.

Citește și : Trump anunţă reducerea ajutoarelor acordate Guatemalei, Hondurasului şi Salvadorului

JSA este – la nivelul satului Panmunjom – singurul sector din Zona Demilitarizată (DMZ) în care cele două armate stau faţă în faţă. Frontiera dintre cele două ţări are o lungime de 250 de kilometri.

”Verificări tripartite” urmează să aibă loc în următoarele două zile, a adăugat ministerul sud-coreean.

Cele două Corei, care se află teoretic în stare de război, în lipsa unui acord de pace, au convenit să ia măsuri în vederea reducerii tensiunilor militare la linia de demarcaţie, în cursul unei reuniuni, luna trecută, la Phenian, între preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi omologul său nord-coreean Kim Jong Un.

Cele două părţi au început, în prima parte a lunii trecute, să retragă mine antipersonal din JSA, un loc folosit frecvent în negocieri între Phenian şi Seul.

Citește și : 12 militari marocani au fost răniţi, după ce sute de migranţi au luat cu asalt enclava spaniolă Melilla

Tags: CoreiONUPanmunjomPhenianseul
Categorii: Știrile zilei