X

Cele mai mari aeroporturi din Germania susţin că funcţionează normal după începerea exerciţiului aerian de amploare al NATO

Cele mai mari aeroporturi din Germania nu au raportat până acum consecinţe majore asupra traficului de pasageri după începutul celui mare exerciţiu aerian organizat vreodată de NATO Air Defender 2023, relatează dpa, potrivit agerpres.

Pe cel mai mare aeroport german, Frankfurt, nu au existat “efecte observabile” în termeni de întârzieri sau anulări de zboruri începând de luni dimineaţă, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei operatoare, Fraport. “Operaţiunile se desfăşoară normal”, a spus ea.

Citește și : AIEA este îngrijorată de nivelul apei la centrala Zaporojie

Aeroportul internaţional din Berlin BER nu s-a confruntat până acum cu “efecte semnificative asupra pasagerilor”, a declarat pentru dpa o purtătoare de cuvânt a aeroportului. În ce măsură vor exista întârzieri din cauza exerciţiului NATO în cursul zilei “nu putem estima încă”, a adăugat ea.

Aeroportul Koln/Bonn a raportat “operaţiuni normale” până luni după-amiază.

La Dusseldorf, totul funcţionează conform planului şi fără perturbări, a declarat un purtător de cuvânt pentru dpa. Cu toate acestea, nu a fost posibilă o prognoză pentru următoarele ore.

Citește și : Doliu în Italia! A MURIT Silvio Berlusconi!

“Întârzieri de la orele timpurii ale serii sunt în continuare de aşteptat”, a declarat purtătorul de cuvânt Süleymann Ucar.

Tags: aeroporturiAir Defender 2023FrankfurtgermaniaNATOpasageri
Categorii: Diaspora