X

Cele şase state din Balcanii de Vest vor elimina tarifele de roaming din 2021

Cele şase state din Balcanii de Vest au convenit joi să reducă treptat tarifele de roaming, urmând să le elimine din 2021, în încercarea de a armoniza piaţa regională de telecomunicaţii, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Acordul, semnat joi la Belgrad de reprezentanţii din Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia, prevede o reducere a tarifelor de roaming cu 27% începând cu 1 iulie 2019 şi eliminarea lor începând din luna iulie 2021.

Citește și : Spania cere NATO o retragere ”ordonată” din Afganistan

Toate aceste ţări, care împreună au 20 de milioane de utilizatori de telefonie mobilă, speră să adere la Uniunea Europeană şi se găsesc în diferite etape ale procesului de aderare, Muntenegru şi Serbia fiind în frunte.

“Este o zi istorică. Semnarea noului acord regional cu privire la tarifele de roaming de către partenerii din din Balcanii de Vest este o solidă demonstraţie de integrare politică şi regională”, a declarat cu această ocazie comisarul european pentru economie digitală, Mariya Gabriel.

Premierul Serbiei, Ana Brnabic a salutat şi ea faptul că Serbia şi Kosovo au semnat acordul, în pofida relaţiilor bilaterale tensionate. Serbia şi Kosovo trebuie să îşi normalizeze relaţiile pentru ca să facă progrese în procesul de aderare la UE.

Citește și : NATO la 70 de ani: Rusia îi urează Alianţei Nord-Atlantice ‘pace interioară şi mai puţină nervozitate’

Începând din 15 iunie 2017, ca un rezultat concret al pieţei unice digitale, europenii îşi pot utiliza telefoanele mobile (pentru apeluri, sms-uri şi date) atunci când călătoresc în UE fără a plăti tarife de roaming suplimentare. Cu alte cuvinte, o persoană îşi poate utiliza telefonul atunci când călătoreşte exact ca acasă, fără a se teme de facturi telefonice ridicate.

Tags: AlbaniaBalcanii de vestBosnia-HerţegovinaKosovoMacedonia de Nordmuntenegruroamingserbiatelecomunicaţii
Categorii: Diaspora