Cele şase ţări arabe din Golf au semnat un acord ‘de solidaritate şi de stabilitate’

Publicat:

Cele şase ţări arabe din Golf au semnat un acord “de solidaritate şi de stabilitate”, a declarat marţi prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman la deschiderea summitului anual al acestui grup regional menit a pune capăt unei dispute de peste trei ani cu Qatarul, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Eforturile (Kuweitului şi Statelor Unite) ne-au ajutat să obţinem un acord asupra declaraţiei de la Al-Ula, care va fi semnată în cadrul acestui summit şi în care ne afirmăm solidaritatea şi stabilitatea în Golf”, a subliniat el.


Citește și : Imamul celei mai mari moschei din Toulouse, JUDECAT pentru ‘incitare la ură rasială’

“Astăzi avem nevoie urgentă de a ne uni eforturile pentru a ne promova regiunea şi pentru a face faţă provocărilor care ne înconjoară, în special ameninţările reprezentate de programul nuclear şi de rachete balistice al regimului iranian şi planurile sale de sabotaj şi de distrugere”, a adăugat el.

Liderii celor şase ţări din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) au semnat apoi două documente: declaraţia de la Al-Ula, unde se desfăşoară summitul, în nord-vestul Arabiei Saudite, şi un comunicat final.

Conţinutul lor nu a fost făcut public deocamdată.

Speranţa unei reconcilieri între Qatar şi vecinii săi a fost relansată luni, după deschiderea de către Arabia Saudită a frontierelor sale cu această ţară.

Citește și : Vaccinul chinezesc poate învinge noile mutaţii ale coronavirusului

În iunie 2017, Arabia Saudită şi trei ţări aliate – Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt – au rupt legăturile cu Doha, acuzând Qatarul că susţine grupuri islamiste, că se înţelege prea bine cu adversari ca Iranul şi Turcia sau chiar că instigă la tulburări în regiune.

În schimb, Qatarul, care a dezminţit întotdeauna acuzaţiile, se declară victima unei “blocade” şi susţine că îi este încălcată suveranitatea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.