Celula Stației electrice Vulcănești, parte a Liniei Vulcănești – Chișinău, a fost energizată

Celula Staţiei electrice Vulcăneşti, parte a Liniei electrice Vulcăneşti – Chişnău, a fost astăzi energizată, în cooperare cu operatorii sistemelor de transport din România şi Ucraina. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, informează MOLDPRES.

Astfel, Stația va lucra în regim de test timp de 72 de ore, urmând energizarea Liniei electrice propriu-zise și, apoi, a Stației Chișinău.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

„Este o etapă esențială pentru punerea în exploatare comercială a liniei, în luna august”, a subliniat Dorin Junghietu.

Între timp, contractul de finanțare cu Banca Mondiala pentru executarea Liniei Vulcănești – Chișinău a fost extins până în decembrie anul curent.

„Procedura este legată de necesitatea unor lucrări care nu influențează operarea liniei. Este vorba de finalizarea unor bucăți de drum, amenajarea zonelor adiacente sau zugrăvirea unor elemente de infrastructură”, a explicat ministrul Energiei.

Linia electrică Vulcănești–Chișinău va permite transportul a peste 50% din consumul de energie al țării și importul din România și din piața europeană, fără a traversa nodul energetic de la MGRES din regiunea transnistreană.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Linia electrică Vulcănești–Chișinău are o lungime de aproximativ 157 km și conectează Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Linia face parte din Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic al Republicii Moldova, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 61 milioane euro, dintre care circa 27 milioane euro sunt destinate construcției liniei electrice.

Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, iar beneficiarul direct este Î.S. Moldelectrica.

This post was last modified on 03/07/2026 20:01 20:01

Tags: Vulcăneşti
Politică