Celule adormite iraniene din Europa pot comite acte de represalii în urma atacurilor americane şi israeliene în care a fost ucis liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, avertizează duminică preşedintele Comisiei parlamentare germane însărcinată cu controlul serviciilor secrete, Marc Henrichmann, relatează Reuters.
”Regimul iranian a demonstrat în mai multe rânduri, în trecut, că desfăşoară activităţi teroriste în afara propriilor frontiere”, a declarat ziarului Süddeutsche Zeitung Marc Henrichmann.
”Măsuri de represalii, ale unor celule iraniene adormite în Europa nu pot să fie excluse”, avertizează el.
Parlamentarul german îndeamnă să se adopte, în cazul sunt necesare, măsuri de protecţie.
În Germania creşte îngrijorarea cu privire la faptul că Războiul din Orientul Mijlociu poate afecta situaţia securităţii în Europa.
”Escaladarea în Orientul Mijlociu nu afectează doar regiunea”, a declarat Marc Henrichmann.
Regimul iranian luptă în prezent pentru supravieţuirea sa, subliniază el.
Instituţiile israeliene, evreieşti şi americane mai ales se află în centrul acestor îngrijorări.
”Atenţia este acum regula zilei”, a subliniat parlamentarul.
El a dat însă asigurări că nu există motive de panică, evocând măsurile de protecţie existente.












