
Limba și cultura română vor fi promovate la Comrat. După patru ani, Lectoratul de Limbă Română din cadrul Universității de Stat din Comrat a fost redeschis cu sprijinul României, informează MOLDPRES.
Redeschiderea Centrului reprezintă „un exemplu în plus al angajamentului României pentru susținerea educației și păstrării culturii și limbii române în Republica Moldova”, a afirmat Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, care a participat la evenimentul de la Comrat.
Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze
Redeschiderea Centrului Limbii și Culturii Române la Comrat comportă o semnificație deosebită, a apreciat Dupu.
„Centrul, care va funcționa în cadrul universității, are ca scop predarea limbii române și promovarea culturii naționale pentru studenții din Comrat și întreaga regiune”, a afirmat oficialul român.
Lectoratul de Limbă Română din cadrul Universității de Stat din Comrat a fost înființat în anul 2015. Acesta însă nu a funcționat ultimii patru ani. Deschiderea Centrului a fost posibilă cu sprijinul Ministerului Educației din România, Institutului Limbii Române, Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ambasadei României la Chișinău și Universității din Comrat.
Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu
This post was last modified on 30/01/2025 18:03 18:03