Centrul Naţional al Fluturilor din Texas s-a închis din cauza susţinătorilor lui Trump

Publicat:

Centrul Naţional al Fluturilor din Texas, la frontiera cu Mexic, a anunţat că îşi închide porţile începând de joi, din raţiuni de securitate, declarându-se ţinta unor ameninţări din partea unor simpatizanţi ai fostului preşedinte american Donald Trump, informează AFP, potrivit agerpres.

Organizaţia privată cu sediul în Mission, pe malul fluviului Rio Grande care separă SUA de Mexic, s-a făcut cunoscută pentru protejarea acestor insecte, dar şi pentru că a depus plângere pentru a bloca ridicarea zidului antiimigraţie dorit de fostul preşedinte republican în această regiune.


Citeşte şi: Sean Penn spune că ‘genele de lașitate’ i-au determinat pe bărbați să ‘renunțe la blugi pentru o fustă’ – Black News

Centrul a decis să tragă obloanele pe termen nelimitat, pentru că “securitatea personalului şi vizitatorilor noştri este principala noastră preocupare”, a transmis într-un comunicat, miercuri, Jeffrey Glassberg, preşedintele North American Butterly Association, care administrează organizaţia.

Instituţia şi-a mai închis porţile din 28 până pe 30 ianuarie, din cauza unor “ameninţări credibile”, în legătură cu un eveniment organizat de susţinători ai fostului preşedinte, la McAllen, foarte aproape de zonă.

Fotografii prezentate ca fiind din Centru au circulat atunci, însoţite de mesaje prin care organizaţia era acuzată că îi ajută pe traficanţi să aducă migranţi ilegali în SUA.

Mai mulţi militanţi au publicat pe reţelele sociale înregistrări video cu ei în faţa Centrului Naţional al Fluturilor şi “noi nu credem că ameninţarea a trecut”, a declarat miercuri, pentru AFP, directoarea executivă a Centrului, Marianna Trevino Wright, făcând referire la “provocări” repetate din partea acestor persoane.

Trevino Wright şi-a exprimat temerea că diseminarea de acuzaţii împotriva Centrului ar putea determina sute dintre aceşti militanţi să “acţioneze”.

Citeşte şi: Casa Albă NU va mai califica drept IMINENTĂ o invazie rusă în Ucraina – Black News

“Suntem nerăbdători să redeschidem, curând, când autorităţile şi profesioniştii în domeniu care ne ajută să depăşim această situaţie ne vor da undă verde”, a mai spus Glassberg în comunicatul său, precizând că angajaţii vor continua să-şi primească salariile în perioada în care Centrul va fi închis.

Până la 200 de specii de fluturi au fost înregistrate în grădinile Centrului Naţional al Fluturilor, care găzduieşte şi alte specii de animale, precum coioţi, râşi şi broaşte ţestoase de Texas. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Water Day – Marea bălăceală în Parcul ‘La Izvor’ din Chişinău

Water Day - Marea bălăceală în Parcul 'La Izvor' din Chişinău Centrul Municipal de Tineret din Chişinău a organizat în Parcul „La Izvor” din capitală...

Mai multă siguranță pentru portul Internațional Liber Giurgiuleşti

Mai multă siguranță pentru portul Internațional Liber Giurgiuleşti Țările NATO de la Marea Neagră -Turcia, România și Bulgaria - au început o operațiune comună pentru...

Șeful Interpol Moldova rămâne în arest preventiv

Șeful Interpol Moldova rămâne în arest preventiv Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, va mai sta 30 de zile în arest preventiv la domiciliu. Decizia a...

Teatrul ‘Luceafărul’ se retrage din proiectul ‘Invizibil’

Teatrul 'Luceafărul' se retrage din proiectul 'Invizibil' Teatrul „Luceafărul” se retrage din proiectul „Invizibil”. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a instituției...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.