Cenzură în Egipt. O piesă de teatru a fost interzisă la Cairo

Publicat:

Reprezentaţiile unei piese de teatru care trebuia să aibă premiera duminică în cadrul Downtown Contemporary Arts Festival (D-CAF), un eveniment artistic important organizat la Cairo din 2012, au fost anulate din cauza cenzurii, au anunţat organizatorii festivalului, citaţi de AFP, potrivit agerpres.

“Trupa Al-Mabad şi D-CAF anunţă cu regret că reprezentaţiile prevăzute pentru duminică şi luni ale piesei ‘Înainte de revoluţie’, de regizorul Ahmad Attar, au fost anulate”, a indicat D-CAF pe Facebook.


Citeşte şi: Un angajat al consulatului francez din Ierusalim a fost arestat pentru trafic de arme în teritoriile palestiniene

Autorităţile responsabile cu cenzura au cerut eliminarea a cinci scene din piesă, însă preşedintele manifestării a decis însă că “acest fapt ar afecta structura dramatică a întregii opere şi ar goli-o de conţinut”, se indică în comunicatul D-CAF.

La rândul său, regizorul a precizat că piesa, care evocă Egiptul înainte de revoluţia din 2011, nu ar putea fi jucată fără aceste scene.

Trupa le-a solicitat cenzorilor să reexamineze această decizie luni, instituind o altă comisie care să vizioneze piesa, şi şi-a exprimat totodată speranţa că piesa va putea fi autorizată şi vizionată ca atare începând de marţi dacă cenzorii îşi vor schimba părerea.

Anularea piesei vine într-un moment în care libertatea de exprimare cunoaşte limitări din ce în ce mai mari în Egipt, la mai puţin de zece zile înainte de începerea alegerilor prezidenţiale, programate pentru 26-28 martie.

Preşedintele Abdel Fattah al-Sissi, candidat la propria succesiune, este acuzat în mod regulat că reduce la tăcere opiniile dizidente, vizând în mod special presa.

Citeşte şi: Oficialii Casei Albe sunt obligaţi să semneze acorduri de confidenţialitate

În plină campanie prezidenţială, lansată oficial pe 24 februarie, cu un şef de stat omniprezent şi fără o concurenţă reală, represiunea a fost înăsprită.

Egiptul ocupa locul 161 din 180 în Indexul Libertăţii Presei în 2017, realizat de organizaţia Reporteri Fără Frontiere. Potrivit unui ONG, cel puţin 29 de jurnalişti se află în prezent în spatele gratiilor în această ţară. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.