X

Cercetătoarea australiano-britanică Kylie Moore-Gilbert, eliberată din închisoare în schimbul a trei iranieni aflaţi în detenţie în străinătate

Iranul a eliberat-o pe cercetătoarea australiano-britanică Kylie Moore-Gilbert, aflată în detenţie din 2019 şi condamnată la zece ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Israelului, a anunţat miercuri televiziunea de stat de la Teheran, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Un om de afaceri şi doi cetăţeni iranieni, plasaţi în detenţie în străinătate pe baza unor acuzaţii false, au fost eliberaţi în schimbul unui spion cu dublă cetăţenie care lucra în contul regimului sionist’, a relatat Iribnews, site-ul televiziunii de stat, dând numele lui Kylie Moore-Gilbert, dar fără alte precizări.

Citește și : Xi Jinping îl felicită pe Joe Biden pentru victoria în alegerile din SUA

Iribnews publică doar o înregistrare video, neînsoţită de comentarii, în care doi bărbaţi sunt primiţi cu onoruri de ceea ce par a fi oficiali, şi câteva imagini cu o femeie cu văl şi care părea a fi Kylie Moore-Gilbert, la bordul unei camionete de culoare verde.

Arestarea lui Kylie Moore-Gilbert a fost confirmată în septembrie 2019, dar, potrivit familiei sale, cercetătoarea fusese încarcerată cu câteva luni mai devreme. Moore-Gilbert, specialistă în politica Orientului Mijlociu la Universitatea din Melbourne, a negat permanent că ar fi spionat.

În scrisori scoase clandestin din închisoare şi publicate în ianuarie de presa britanică, Kylie Moore-Gilbert afirma că petrecuse zece luni la izolator, ceea ce îi ‘adusese atingere gravă’ stării de sănătate.

Citește și : Austria începe din 4 decembrie campania de testare pentru COVID-19 a populaţiei

Tags: detentieinchisoareIranisraelKylie Moore-Gilbertspionajteheran
Categorii: Sinteze