Cercetătorii japonezi au creat un prototip de beţişoare computerizate care intensifică gustul sărat

Publicat:

Cercetătorii japonezi au creat un prototip de beţişoare computerizate care intensifică gustul sărat, o invenţie care s-ar putea dovedi utilă persoanelor nevoite să reducă aportul de sodiu din regimul alimentar, informează Reuters, potrivit agerpres.

Dezvoltate în urma unei colaborări dintre profesorul Homei Miyashita de la Universitatea Meiji şi compania producătoare de băuturi Kirin Holdings Co., beţişoarele accentuează gustul folosind stimularea electrică şi un minicomputer ataşat la încheietura mâinii.


Dispozitivul utilizează un curent electric de mică intensitate cu ajutorul căruia transmite ioni de sodiu de la alimente, prin beţişoare, în cavitatea bucală, unde aceştia creează o senzaţie de gust sărat, a spus Miyashita.

”Drept rezultat, gustul sărat este amplificat de 1,5 ori”, a mai precizat el.

Miyashita şi laboratorul său au explorat diferite modalităţi prin care tehnologia poate interacţiona şi stimula experienţele senzoriale umane. Tot el este şi dezvoltatorul unui ecran de televizor ”cu gust”, care poate reda diferite arome alimentare.

Beţişoarele cu potenţator de gust ar putea avea o relevanţă deosebită în Japonia, ţară în care dieta tradiţională favorizează gusturile sărate. Un adult din Japonia consumă în medie circa 10 grame de sare zilnic, o cantitate dublă faţă de recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Consumul excesiv de sare este asociat cu o incidenţă crescută a hipertensiunii arteriale, accidentelor vasculare şi altor afecţiuni.

”Pentru a preveni aceste boli, trebuie să reducem cantitatea de sare consumată”, a spus Ai Sato, cercetător în cadrul companiei Kirin.

”Dacă evităm consumul de sare în modul convenţional, va trebui să ne confruntăm cu neplăcerea de a scoate alimentele preferate din regimul alimentar, ori să suportăm mâncarea anostă”, a mai spus el.

Miyashita şi Kirin rafinează prototipul de beţişoare şi speră să le poată comercializa la începutul anului viitor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Snoop Dogg, Thomas Bach, Ban Ki-Moon, Tedros Adhanom Ghebreyesus, printre cei care au purtat vineri torţa olimpică

VIDEO - Snoop Dogg, Thomas Bach, Ban Ki-Moon, Tedros Adhanom Ghebreyesus, printre cei care au purtat vineri torţa olimpică Celebrul rapper american Snoop Dogg, în...

USAID susține dezvoltarea noilor soluții de plăți instant pentru business

USAID susține dezvoltarea noilor soluții de plăți instant pentru business Reprezentanți ai mediului de afaceri au experimentat efectuarea plăților instant prin intermediul sistemului de plăți...

Lista completă a partidelor care vor avea dreptul de a participa la alegerile prezidențiale (CEC)

Lista completă a partidelor care vor avea dreptul de a participa la alegerile prezidențiale (CEC) Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat vineri lista completă a...

Iargara primește echipamente noi de gestionare a deșeurilor, cu sprijinul UE

Iargara primește echipamente noi de gestionare a deșeurilor, cu sprijinul UE Administrația publică locală din Iargara, raionul Leova, a primit echipament specializat pentru gestionarea deșeurilor,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.