
Wall Street Journal
Evenimentele organizate pentru învestirea lui Joe Biden, care va avea loc pe 20 ianuarie, vor include un segment în memoria americanilor ucişi de coronavirus, a anunţat Presidential Inauguration Committee, scrie news.ro .
Ceremonia memorială va avea loc pe 19 ianuarie, la ora locală 17:30, la Lincoln Memorial.
Citește și : Bilanţul armatei israeliene în 2020: 50 de ţinte lovite ‘împotriva frontului sirian’ şi 300 în Gaza
„Inaugurarea preşedintelui-ales Joe Biden şi a vicepreşedintelui-ales Kamala Harris reprezintă începutul unei noi călătorii naţionale”, a directorul de comunicare al PIC, Pili Tobar. „În mijlocul unei pandemii – când mulţi americani deplâng pierderea familiei, prietenilor şi vecinilor – este important să îi omagiem pe cei care au murit, să reflectăm la ceea ce a fost una dintre cele mai provocatoarea perioade din istoria naţiunii noastre şi să ne reînnoim angajamentul de a opri împreună pandemia şi de a reconstrui naţiunea”.
Bazinul din faţa Lincoln Memorial va fi luminat în timpul evenimentului. Va fi prima dată când acest loc va fi folosit pentru a comemora vieţile pierdute ale americanilor.
PIC a cerut tuturor localităţilor americane să ia parte la eveniment, prin sunet de clopote de biserică şi prin luminarea clădirilor la aceeaşi oră.
Citește și : Franţa a efectuat peste trei milioane de teste pentru diagnosticarea coronavirusului în săptămâna Crăciunului
Ceremonia va aduce un omagiu celor peste 344.000 de oameni care au murit în SUA din cauza SARS-CoV-2.
Cele mai multe dintre evenimentele programate pentru învestirea lui Biden vor fi regândite, din cauza pandemiei.
This post was last modified on 01/01/2021 10:47 10:47