X

Ceremonie în memoria fostului secretar general Kofi Annan la sediul din New York al ONU

O ceremonie de depunere de coroane în memoria lui Kofi Annan, fostul secretar general al Naţiunilor Unite, a avut loc miercuri la sediul din New York al organizaţiei, relatează Xinhua, potrivit agerpres.

Kofi Annan, diplomat ghanez, a încetat din viaţă sâmbătă, în Elveţia, la vârsta de 80 de ani, după o scurtă suferinţă. El a exercitat funcţia de secretar general al ONU timp de 10 ani, până în 2006, şi a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Citește și : Putin consideră „contraproductive” şi „lipsite de sens” sancţiunile americane împotriva Rusiei

‘Ne aflăm aici pentru a-i aduce un omagiu lui Kofi Annan, unul din cei mai buni dintre noi, un om care a întruchipat valorile Naţiunilor Unite şi ne-a făcut mândri să ne numim colegii lui’, a declarat actualul secretar general al organizaţiei, Antonio Guterres, în cadrul ceremoniei.

‘Anii de mandat ai lui Kofi Annan au fost vremuri incitante. El a promovat idei noi. A adus oameni noi în familia Naţiunilor Unite. A vorbit cu pasiune despre misiunea noastră şi rolul nostru’, a mai arătat Guterres, care a semnat în cartea de condoleanţe deschisă cu acest prilej.

Într-o declaraţie emisă în ziua decesului lui Annan, Guterres l-a descris pe acesta drept ‘o forţă călăuzitoare a binelui’ şi un bun prieten şi mentor al său. Guterres a fost ales de Annan pentru funcţia de Înalt Comisar al ONU pentru refugiaţi în 2005.

Citește și : Putin: Rusia va reacţiona la apariţia unor elemente ale scutului antirachetă la graniţele sale

Steagul Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost coborât în bernă până la sfârşitul zilei de marţi, iar Consiliul de Securitate şi Adunarea Generală urmează să omagieze memoria lui Kofi Annan în cursul săptămânii.

Tags: Antonio GuterresceremoniecoroaneKofi Annannew yorkNobel pentru paceONU
Categorii: Știrile zilei