
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat că cea mai mare provocare cu care se confruntă în prezent Poliția Națională nu este doar finanțarea masivă a grupării criminale Șor pentru perturbarea proceselor democratice, ci și avalansa de dezinformare online.
Potrivit acestuia, zilnic apar sute și chiar mii de filmulețe pe TikTok cu conținut manipulator, iar aproximativ 80% sunt generate prin inteligență artificială, transmite jurnal.md.
„Serviciul Fiscal și SIS ne ajută foarte mult la depistarea tranzacțiilor de spălare a banilor, pe care le monitorizăm cu ajutorul colegilor de la Serviciul spălării banilor. Totodată, se observă o amplificare a procesului de dezinformare și o intenție a grupării de la Kremlin de a trece pe platforme ca TikTok, unde pot crea cât mai multe conturi pentru a manipula și dezinforma”, a spus Cernăuțeanu.
Șeful IGP a anunțat că, din această săptămână, Poliția are un grup de legătură direct cu reprezentanții TikTok, pentru a raporta rapid materialele false. În schimb, discuțiile cu platforma Telegram nu au avut niciun rezultat.
„Pentru noi este important nu doar blocarea, ci blocarea rapidă a clipurilor. Dacă nu sunt închise într-o oră-două, în 24 de ore acumulează deja sute de mii de vizualizări”, a precizat oficialul.
El a dat exemple de falsuri răspândite online: propagandă de război, chemări la înrolare, sau informații fabricate despre traficul de copii pentru organe în Europa.
Cernăuțeanu a menționat că factorul uman nu poate face față unui volum atât de mare de materiale false. Autoritățile din Moldova cer companiei TikTok să aplice mecanisme automate pentru identificarea și închiderea rapidă a canalelor care propagă dezinformare.
„Colegii din România au obținut ca aceste video-uri să fie închise în trei ore. Același lucru îl vrem și noi și sperăm ca în următoarele zile să reușim. Sunt zile în care sunt identificate sute, chiar mii de video-uri false, iar 80% sunt produse prin inteligență artificială”, a subliniat șeful IGP.