Cernăuțeanu: Guțul și Șor, persoane cu interes în cazul amenințării magistratei din dosarul bașcanei Găgăuziei

Evghenia Guțul și Ilan Șor sunt persoane cu interes în cazul amenințării judecătoarei care a gestionat și pronunțat sentința în dosarul bașcanei Găgăuziei. Declarația a fost făcută pentru MOLDPRES de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu.

Potrivit acestuia, în spatele acțiunilor de intimidare nu a stat o singură persoană, ci „un cerc de persoane și acțiuni”, iar unele elemente au fost coordonate inclusiv în baza intereselor Rusiei. „La sigur un stat european nu a avut scopul de a intimida o judecătoare care își face meseria și derulează un proces. Până în prezent, nu am mai avut astfel de situații, este una fără precedent”, a declarat Cernăuțeanu, potrivit voceabasarabiei.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Întrebat dacă au fost stabilite interacțiuni directe dintre făptași și Evghenia Guțul sau Ilan Șor, șeful IGP a precizat că magistrata „nu a fost sunată direct nici de Evghenia Guțul și nici de Ilan Șor”, dar a subliniat că „ambii sunt persoane cu interes în acest caz”.

Judecătoarea a sesizat poliția la începutul lunii august, după ce, începând cu finele lunii iulie, a primit mesaje de amenințare cu moartea, apeluri telefonice nocturne și fotografii macabre cu persoane decapitate. Potrivit IGP, în prezent magistrata este în siguranță, iar acțiunile de intimidare au încetat.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Citeşte şi: Alexandr Nesterovschi rămâne în spatele gratiilor

This post was last modified on 07/09/2025 15:47 15:47

Tags: CernăuțeanuGuțulIlan Şor
Justiţie