Certificat de competență profesională fals, descoperit la controlul de frontieră

Publicat:

Certificat de competență profesională fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Criva efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie ucraineană care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals.

În data de 11 martie  a.c., în jurul orei 12:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Criva, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 42 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un camion și o remorcă, vehiculele fiind înmatriculate în Ucraina.


La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate și un certificat de competență profesională pentru transportul internațional de mărfuri, cu însemnele autorităţilor din Ucraina, eliberat în luna august a anului 2021.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de competență prezentat la control, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În timpul audierii, bărbatul a declarat precum ca certificatul de competență a fost primit de la antreprenorul de la compania la care activează.

Cercetările pe cazuri continuă în vederea elucidării circumstanțelor, iar documentul falsificate a fost transmis în laboratorul criminalistic al Poliției de Frontieră pentru efectuarea expertizei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia Echipa pompierilor moldoveni detașată în Republica Elenă a intervenit în prima misiune la lichidarea unui incendiu de...

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice Vremea se menține, în continuare, destul de caldă, însă, sunt preconizate și ploi. Citește și: Bani din fondul...

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25 În primele două săptămâni din sezonul 2024/25, Uniunea...

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie   18 iulie este a 199-a zi a calendarului gregorian și a 200-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.