Începând cu 1 martie 2026, certificatul de concediu medical va fi emis exclusiv în format digital în Republica Moldova, anunță Ministerul Sănătății și Agenția de Guvernare Electronică, odată cu lansarea Sistemului Informațional „Portalul certificatelor de concediu medical” (SIPCCM).
Noua platformă are scopul de a moderniza procesul de constatare a incapacității temporare de muncă, prin digitalizarea emiterii, gestionării și transmiterii certificatelor medicale. Documentele vor fi eliberate de medicii de familie și specialiști direct în portal, fără a mai fi necesară prezentarea repetată a pacienților pentru acte pe hârtie.
Prestatorii de servicii medicale vor putea emite, prelungi și închide certificatele prin intermediul portalului esanatate.gov.md, iar datele vor fi transmise automat angajatorilor și Casei Naționale de Asigurări Sociale, oferind notificări în timp real privind inițierea, prelungirea sau încheierea concediului medical.
Informațiile vor fi accesibile în Cabinetul cetățeanului și al antreprenorului de pe platforma guvernamentală EVO, astfel încât angajații nu vor mai fi nevoiți să transmită documentele fizic, iar angajatorii vor avea acces rapid la datele necesare pentru evidența internă și procesarea indemnizațiilor.
Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Andrei Romancenco, a subliniat că digitalizarea reduce sarcinile administrative ale medicilor, oferă acces rapid pacienților și facilitează verificarea certificatelor de către angajatori, în timp ce statul beneficiază de date corecte pentru fundamentarea politicilor publice.
Directoarea Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, a precizat că noul sistem contribuie la reducerea birocrației și simplificarea interacțiunii dintre cetățeni, instituții și mediul de afaceri. Certificatul digital poate fi descărcat în format PDF și verificat prin cod QR, păstrând integral istoricul concediilor medicale.
Implementarea SIPCCM face parte din Programul Național de Digitalizare și Inovare în Sănătate 2025–2030 și vine în contextul în care anual se emit peste 420 de mii de certificate, generând costuri de peste 1,4 milioane de lei pentru tipărire și procesare manuală.
Cetățenii și angajații pot transmite întrebări sau sugestii la adresa esanatate@ms.gov.md.












