X

Cetățeni din Găgăuzia, dintre care doi polițiști de frontieră, cercetați penal. Ar fi luat mită de 6000-8000 de euro pentru migrație ilegală

Cetățeni din Găgăuzia, dintre care doi polițiști de frontieră, cercetați penal. Ar fi luat mită de 6000-8000 de euro pentru migrație ilegală

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, anunță cercetarea penală a 10 cetățeni din Găgăuzia, dintre care doi polițiști de frontieră, pentru organizarea intrării ilegale a bărbaților din Ucraina, contra sumelor de 6000-8000 de euro per persoană.

Suplimentar, costul plătit includea și organizarea șederii și ieșirii ilegale a bărbaților ucraineni (apți de luptă) din Moldova. Schema infracțională a celor 10, cu vârste cuprinse între 24 și 59 ani a fost deconspirată urmare a documentării pentru o perioadă mai lung. Au urmat peste 20 de percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților – desfășurate inclusiv în colaborare cu Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei – de unde au fost ridicate mijloace de probă care au relevanță cauzei penale, inclusiv trei automobile folosite la organizarea migrației ilegale a ucrainenilor.

Astfel, în baza probelor acumulate, au fost reținute opt persoane (inclusiv cei doi polițiști de frontieră), iar două sunt cercetate în libertate.

Tags: cercetați penaCetățeni din Găgăuziadintre care doi polițiști de frontieră
Justiţie