Cetăţeni ucraineni care au publicat imagini cu interceptarea rachetelor ruseşti deasupra Kievului au fost arestaţi

Publicat:

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri arestarea a şase persoane din capitala Kiev care au postat pe reţelele de socializare imagini cu interceptarea rachetelor şi dronelor ruseşti de către antiaeriana ucraineană în raidul din noaptea de luni spre marţi, oferind astfel informaţii militare preţioase Rusiei, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

“În noaptea de 16 mai au făcut fotografii şi au înregistrat imagini neautorizate cu funcţionarea sistemelor de apărare antiaeriană ucrainene şi au publicat aceste materiale pe reţelele de socializare. În acest mod ar fi putut să dezvăluie localizarea şi alte detalii despre funcţionarea apărării noastre antiaeriene”, a transmis SBU într-un comunicat.


Citește și : Paolo Gentiloni nu vede riscul unei crize imobiliare sau a datoriilor în UE

Imaginile cu interceptarea rachetelor ruseşti de către antiaeriana ucraineană au fost publicate de mass-media internaţionale. SBU mai scrie în comunicatul său că aceste imagini au fost distribuite pe canalele media şi pe Telegram ale unor “propagandişti” ruşi, unii dintre ei “controlaţi” de serviciile secrete ruseşti.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a identificat şi camerele de securitate instalate în mai multe centre comerciale din Kiev care au înregistrat automat imaginile din momentul atacului, unele dintre aceste imagini cu interceptări spectaculoase fiind ulterior publicate pe YouTube.

Persoanele arestate pentru publicarea acestor imagini riscă până la 8 ani de închisoare pentru “difuzarea neautorizată de informaţii militare relevante”. Autorităţile ucrainene au cerut în mod repetat populaţiei să nu distribuie pe internet niciun fel de imagini cu atacurile ruseşti cu drone sau rachete, considerând că astfel de imagini ar putea oferi Rusiei indicii despre amplasamentul sistemelor antiaeriene ucrainene.

Citește și : Ucraina, o ţară PUTRED de coruptă! Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a fost prins când lua o ŞPAGĂ uriaşă

Alte imagini cu un atac rusesc cu drone sau rachete au fost publicate sâmbătă din oraşul ucrainean Hmelniţki, unde Rusia pare să fi lovit un depozit ucrainean de muniţii, provocând o explozie masivă. Unele imagini de acolo arată folosirea unor roboţi pentru stingerea incendiului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.